#diez îți recomandă evenimente la care o să uiți de probleme. Distrează-te la maxim sâmbăta, 11 august

pexels-photo-1194412-920×613

Trezește-ți nebunaticul din tine, rupe tăcerea și deschide ușa noilor oportunități de a fi în centrul atenției. Nu rata ultimele weekenduri de vară să treacă neobservate. Echipa #diez îți sugerează cele mai cool evenimente pentru prima zi de odihnă.

#Meteor Shower 3

Este un eveniment care nu te costă nimic. Este o recomandare. Ia-ți chitara, narghileaua, pătura, muzica, prietena, prietenul, prietenii sau chiar familia și vino să te bucuri de liniște și de o noapte din ultima lună de vară.

În perioada 10 – 15 august, curentul de meteori Perseide este foarte activ, iar momentul de activitate maximă va fi anul acesta în noaptea de miercuri spre joi, după ora 22.00, ora României. În aceasta perioadă se vor observa cei mai mulţi meteori.

Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o „perseidă”.

Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Astfel, din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Potrivit specialiştilor în astfel de fenomene, cel mai bun loc de observaţie este de la ţară şi de la munte, însă perseidele pot fi observate şi de la marginea oraşelor mari.

Persoanele care vor observa perseidele din zonele cu cer curat pot vedea maximum 100 de meteori pe oră, iar cele care vor privi acest fenomen astronomic din oraşe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.

Pentru a vedea meteori, cei interesaţi nu au nevoie de un instrument astronomic. Le trebuie însă un sac de dormit sau un şezlong, pe care să stea întinşi, dar şi îmbrăcăminte groasă având în vedere că uneori nopţile de august pot fi răcoroase.

Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie ca persoanele interesate să privească cerul cel puţin o oră. Cu cât vor observa mai mult, cu atât vor vedea mai mulţi meteori. Totuşi, aceştia trebuie să ia şi pauze scurte pentru a se dezmorţi, după cum recomandă specialiştii Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

#Minți primejdioase

După ce o pandemie ucide majoritatea copiilor și adolescenților din America, cei 2% care au supraviețuit dezvoltă diverse superputeri. Supraviețuitorii bolii au rămas cu puteri nefirești care pot fi descrise doar printr-o culoare: verde (super inteligență), albastru (telekineză), galben (control asupra electricității), portocaliu (putere asupra minții) și roșu (controlul focului). Ei sunt considerați prea periculoși pentru societate, și sunt luați de la familiile lor și plasați în lagăre de detenție. Ruby Daly, o adolescentă de 16 ani, cu puteri telekinetice, este trimisă la Thurmond, o tabără pentru copiii ca ea. Acolo ea se simte nefericită și speriată de ceea ce s-a întâmplat cu ceilalți asemenea ei. Ruby reușeste să scape din tabăra oribilă cu ajutorul ligii copiilor, și de acolo viața ei se schimbă pentru totdeauna. Ea se alătură unui grup de adolescenți care încearcă să fugă din calea maleficului guvern.

dsd

#FC Zimbru – FC Sf.Gheorghe | Divizia Națională

Campionatul Moldovei la Fotbal revine în Chișinău. FC Zimbru te învită pe stadion. Vino sâmbăta, 11 august pe Stadionul Zimbru și susține galben-verzii într-un meci important cu FC Sfântul Gheorghe din Suruceni! Meciul va începe la ora 20:00. Costul biletelor este de la 30 de lei. Biletele și Abonamentele vor fi puse în vînzare în casele stadionului Zimbru în ziua meciului. Biletele pot fi procurate și ONLINE pe site-ul www.AFISHA.md 

#Summer Party #5

De această dată bucătarul Chef Emil Bojescu  va prepara în fața domniilor voastre la tigaia mare Thai Coconut Shrimp Curry. #DimiTrio Acoustic Band vor crea acea atmosferă relaxantă pentru sâmbătă seara, iar ca să facem seara perfectă, la fiecare porție de Thai Coconut Shrimp Curry vom oferi câte un pahar de vin alb Blanc de Cabernet de la Radacini.

Pentru informații și rezervări 068023330. Rezervările sunt recomandate. Porțiile sunt limitate. Întâlnirea va avea loc la Rozmarin Cafe (Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 202).

#Festivalul Tineretului 2018

Festivalul Tineretului este unul dintre cele mai mari evenimente din țară, organizat pentru și de către tineri, cu participarea reprezentanților din mai multe regiuni ale țării, a tinerilor din diferite categorii sociale, inclusiv și cei cu oportunități reduse, cu implicarea persoanelor publice și a organizațiilor internaționale.

Evenimentul din acest an se va desfășura conform genericului ONU al Zilei Internaționale a Tineretului, și anume – „Spații sigure pentru tineri”. Indiferent dacă sunt spații civice, publice, digitale sau fizice, acestea sunt esențiale pentru a permite tinerilor să se implice, să participe și să se simtă parte a comunității din care fac parte.

De asemenea, Festivalul Tineretului va fi o platformă de susținere a candidaturii orașului Chișinău pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului pentru anul 2021. Acest titlu va avea rolul de a transforma Chișinăul într-un oraș mai viu, mai prietenos pentru tineri. Detalii aici.

#Party Party l Magic Flowers

Căldura acestui August este într-atât de incredibilă, încât numai ceva supranatural sau magic de altfel, te poate salva și hrăni cu puteri la sfârșit de săptămână! Magic Flowers este gata să facă imposibilul din nou! Adică să te facă să uiți de căldură și să savurezi momentul în ritm de dans euforic. Intrarea costă 150 de lei (2 drinkuri incluse). Informații și rezervări la numărul de telefon: 078 513 513

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente