13 copii ar fi fost agresați la o tabără de odihnă din Vadul lui Vodă. Vinovați s-ar face doi adolescenți care îi supravegheau

594381bd3ef23_594381bd3ef6b

13 copii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani ar fi fost agresați fizic într-o tabără de odihnă din oraşul Vadul lui Vodă de doi adolescenţi care îi supravegheau. Poliția capitalei a fost alertată cu privire la acest caz pe 8 august prin intermediul serviciului specializat 112, iar la fața locului au intervenit imediat polițiștii sectorului Ciocana, precum şi psihologul din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău.

În urma investigaţiilor demarate, poliţiştii au constatat că tabăra de odihna pentru copii activa în lipsa unor acte legale. Copiii au fost lăsaţi în grija a doi adolescenţi cu vârstele de 16 şi respectiv 17 ani. Anume aceştia ar fi recurs la acţiuni agresive, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

Poliţia capitalei a sesizat autorităţile publice locale privind activitatea taberei, iar după aceasta a fost convocată o şedinţă, în urma căreia a fost emisă decizia de sistare a activitaţii taberei respective.

Ulterior, administratorul taberei a limitat poliţiei, reprezentanţilor APL şi părinţilor accesul în tabără timp de circa 2-3 ore. În acest timp poliţiştii au dus tratative cu administraţia taberei pentru a soluționa situația de conflict. Poliţia capitalei în comun cu Procuratura au iniţiat un proces penal pentru tortură în privinţa celor doi adolescenţi, care sunt cercetaţi în stare de libertate.

A fost iniţiată și o cauza penală pentru privare ilegală de libertate în privinţa administratorului, acesta fiind reţinut pentru 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău.

Minorii agresaţi fizic au fost audiaţi. Lor li s-a acordat asistenţa necesară, inclusiv psihologică, cu îndreptarea la Centrul de expertiza medico-legală pentru constatarea gradului de gravitate a leziunilor corporale provocate.

Poliția mai informează că a depistat și anterior o serie de nereguli în activitatea taberei de odihnă și că a sesizat autoritățile locale de la Vadul lui Vodă, dar acestea nu ar fi intervenit.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente