Un incendiu de vegetaţie din nordul Californiei, care a pornit de la două focare distincte, favorizat de vegetaţia uscată, caniculă şi vânt puternic, a devenit cel mai întins incendiu din istoria statului din partea de vest a SUA, au anunţat pompierii, potrivit site-ul agenţiei The Associated Press.

Două incendii de vegetaţie distincte, care au fuzionat, au cuprins peste 1.000 de kilometri pătraţi în nordul Californiei, depăşind un alt incendiu masiv care a devastat zone întinse din sudul statului în luna decembrie.

Pagubele materiale sunt destul de reduse în condiţiile în care momentan incendiul a afectat doar zone izolate din zona Pădurii Mendocino, însă oficialii americani avertizează că extinderea incendiului ar putea ameninţa peste 11.000 de clădiri. Incendiul afectează zone aflate la aproximativ 90 de kilometri nord de San Francisco.

Echipele de intervenţie au la dispoziţie peste 600 de autospeciale, elicoptere, buldozere şi cisterne, dar eforturile lor sunt adesea în van. Nici râurile, nici obstacolele artificiale nu au putut opri răspândirea flăcărilor, care au ars până acum peste 117 mii de hectare de vegetaţie, adică o suprafaţă mai mare decât a oraşului New York, de exemplu. În acest calvar circa 150 de clădiri au fost mistuite de flăcări.

nytimes.com

Incendiul, numit Mendocino Complex, a ajuns atât de mare deoarece două focare uriaşe au fuzionat. Pe lângă acesta, mai sunt alte 20 de incendii care mistuie California.

„Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Suntem profund recunoscători pompierilor şi echipajelor de urgenţă. Sunt oameni foarte curajoşi. M-am uitat cum se duc în locuri unde puţini s-ar duce”, a declarat președintele Donald Trump.