Republica Moldova a semnat un acord de colaborare pentru desfășurarea programului „Generații și Gender” în Republica Moldova. Programul se va desfășura în perioada 2018-2020 și prevede mai multe activități de analiză și cercetare a proceselor demografice din țară, inclusiv colectarea datelor despre populație și elaborarea scenariilor de politici publice eficiente în sectorul demografic.

O componentă importantă a programului ține de realizarea studiului „Generații și Gender” pe un eșantion de 10,000 de persoane, care va studia schimbările în structura familiei, relațiile dintre generații, numărul dorit de copii și barierele care influențează decizia cuplurilor de a avea sau nu copii.

Studiul „Generații și Gender” se va desfășura pentru prima oară în țara noastră, în baza unei metodologii internaționale și exemplele altor țări, fiind rezultatul unui parteneriat strategic dintre MSMPS și UNFPA Moldova.

Acest studiu a fost desfășurat până în prezent în 24 de țări și reprezintă un instrument global de monitorizare a schimbările demografice și răspuns la procesele de îmbătrânire, ratei joase de fertilitate, schimbărilor în structura familiei, relațiilor între generații și altele. Studiul se desfășoară la fiecare trei ani, timp de nouă ani.

În cadrul programului „Generații și Gender” MSMPS va beneficia de expertiza Consiliului Internațional  pentru Populație și Dezvoltare al UNFPA și va veni cu un set de intervenții politice în sectorul demografic. Rezultatele proiectului vor sprijini implementarea agendei Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare (ICPD) și vor contribui la monitorizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă