Totalurile proiectului „Business Academy for Women”. 10 afaceri gestionate de femei au beneficiat de finanțare în valoare de 120 mii lei

IMG_8609kkkk

La 30 iulie, 2018,  au fost prezentate totalurile Proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Business Academy for Women” (BAW), implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) cu susținerea financiară a Uniunii Europene.  Durata proiectului a fost de 18 luni, perioadă în care peste 300 de femei de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv raioanele din stânga Nistrului și UTA Găgăuzia, au fost instruite cum să-și gestioneze afacerile, 30 de mentori au fost pregătiți să ofere suport femeilor antreprenoare, iar 10 afaceri gestionate de femei au beneficiat de finanțare nerambursabilă în valoare de circa 120 mii lei per proiect investițional.

La conferința de totalizare a Proiectului au participat reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI) și beneficiarele proiectului BAW.

Aneil Singh, Șeful Cooperare, Delegația UE în Republica Moldova, a evidențiat  impactul Proiectului „Business Academy for Women”,  finanțat de Uniunea Europeană , cu suportul căreia a fost posibilă implementarea activităților proiectului și resetat mediul antreprenorial în rândul femeilor, în special cel din mediul rural. Oficialul european a reiterat faptul că acest Proiect se încadrează în tendințele existente și la nivelul blocului comunitar european, de împuternicire economică a femeilor. DSC_8073dse Potrivit secretarului general de stat al MEI,  Iulia Costin, rolul femeii în dezvoltarea economică a unei țări și a antreprenoriatului, în particular, este unul crucial. Prin susținerea antreprenoriatului în rândul femeilor, autoritățile își propun să dezvolte o comunitate  axată pe încurajarea spiritului de antreprenor al femeilor, să  faciliteze schimbul de experiență dintre reprezentantele sexului frumos din societatea noastră. „Mă bucur să constat că femeile din Republica Moldova sunt active, dau dovadă de deschidere și sunt motivate pentru a explora domeniul afacerilor. Guvernul Republicii Moldova prin diverse instrumente financiare și programe naționale de susținere a IMM urmărește dezvoltarea mediului de afaceri competitiv și, desigur, a unei comunități puternice de femei antreprenoare”, a punctat Iulia Costin.

DSC_8031aaaa

Petru Gurgurov, director general interimar ODIMM a declarat  că dezvoltarea antreprenoriatului feminin este o prioritate pentru ODIMM.

Prin Proiectul „Business Academy for Women” a fost făcut un pas important în dezvoltarea antreprenoriatului feminin oferind antreprenorilor instruire, mentorat și acces la finanțare. Succesul acestui proiect constă în faptul că 314 femei antreprenoare din 20 de raioane  au fost instruite în domeniul dezvoltării afacerilor. 10 dintreacestea axate pe dezvoltarea capacității de producere, introducerea de tehnologii și inovații sau orientare spre export  sunt beneficiare de granturi pentru dezvoltarea afacerii în valoare de 120 mii lei.

DSC_8290aaaa

Totodată, 24 de formatori reprezentanți a 6 organizații de suport în afaceri din 6 regiuni din Republica Moldova și-au sporit abilitățile profesionale în calitate de traineri în cadrul instruirilor. Proiectul a contribuit la formarea unei comunități de antreprenori și crearea „Rețelei naționale a Femeilor Mentori din Moldova. O femeie independentă economic este un punct forte nu doar pentru familie, ci si pentru intreaga societate”, a subliniat Petru Gurgurov.

 Femeile cu cele mai bune idei antreprenoriale au obținut granturi a câte 120 mii lei pentru a-și putea dezvolta afacerea. Beneficiara grantului, Svetlana Nițoreanu, din Căușeni s-a referit la importanța creșterii și dezvoltării culturii antreprenoriale pentru mediul de afaceri autohton.

„Cunoștințele și abilitățile obținute de la ODIMM ne vor ajuta să ieșim la export cu produsele noastre. În urma instruirilor, am început să explorez potențialele piețe de desfacere. Aceste inițiative ca “Business Academy for Women”, care au scop să spirijine mediul antreprenorial, sunt foarte binevenite, întrucât ne deschid noi orizonturi de gestionare și dezvoltare a afacerilor noastre”.

***

Proiectul BAW a fost finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), în parteneriat cu Centrul Internațional pentru Promovarea Femeilor în Business (ICAWB). BAW a oferit femeilor din Republica Moldova posibilitatea de a-și realiza potențialul antreprenorial prin dezvoltarea abilităților de gestionare a afacerii și a  facilitat accesul femeilor la tehnologii productive pentru consolidarea și creșterea capacității întreprinderilor gestionate de către acestea.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente