O grădină zoologică din Cairo a fost acuzată că a încercat să păcălească vizitatorii pictând dungi pe un măgar pentru a-l face să pară o zebră. Directorul insistă însă că animalul este real.

Mahmoud Sarhan, un tânăr în vârstă de 18 ani, susţine că se plimba prin sanctuarul recent deschis în parcul municipal din Cairo (Egipt) când a observat un animal ciudat, potrivit CNN. Tânărul spune că mai multe lucruri i-au stârnit suspiciunea, printre care faptul că vopseaua neagră începuse să se scurgă pe faţa animalului, iar urechile nu păreau să aibă forma şi dimensiunea obişnuite ale unei zebre. În cele din urmă, şi-a dat seama că e vorba de un măgar local pictat.  zebra

Sarhan a publicat pe Facebook o fotografie în care apare alături de măgarul-zebră, iar imaginea a devenit în scurt timp virală. Alături de poză, băiatul a scris: „Prostia a atins noi cote în ţara asta – au luat un măgar şi l-au pictat astfel încât să pară o zebră”.

De altfel, mai mulţi experţi care au văzut imaginea au declarat că în mod cert nu poate fi vorba de o zebră. Totuşi, directorul grădinii zoologice neagă vehement că zebra e de fapt măgar.

„Zebra este reală şi nu este pictată“, a declarat Mohammed Sultan pentru postul de televiziune egiptean Youm 7. Sultan a adăugat că animalele sunt bine îngrijite şi sunt inspectate în mod regulat pentru a li se asigura bunăstarea. Aşa cum era de aşteptat, iubitorii de animale şi reprezentanţii PETA au reacţionat prompt, condamnând grădina zoologică şi cerând investigarea directorului.

zebra1

Nu este însă pentru prima dată când apar astfel de situaţii. În 2013, o grădină zoologică din China i-a înfuriat pe vizitatori după ce au dat drept leu un câine cu o blană bogată. Directorii au recunoscut făcătura abia după ce „leul“ a început să latre, scrie adevărul.ro.