(doc) Aprobat de Guvern. Pe locul Stadionului Republican va fi construit noul sediu al Ambasadei SUA la Chișinău

news2_big-800×450

Pe locul Stadionului Republican va fi construit noul sediu al Ambasadei SUA la Chișinău. Executivul a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 18 iulie, desființarea terenului cu suprafaţa de 5, 1814 ha din str. Tighina, 12, municipiul Chişinău și transmiterea acestuia cu titlul de oneros Statelor Unite ale Americii.

Conform proiectului de lege, Guvernul va asigura determinarea valorii bunului imobil și va negocia prețul și semnarea contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil.

Potrivit proiectului, realizarea proiectului dat nu implică cheltuieli financiare publice și nu convine prevederi de reglementare a activității de întreprinzător în contextul legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător.

Reamintim că, acest proiect a fost elaborat de Ministerul Economiei și este supus dezbaterilor publice.

Vedeți mai jos proiectul de lege aprobat de Guvern.

Proiectul urmează să fie examinat în Parlamentului.

Stadionul Republican a fost un stadion multifuncțional din Republica Moldova, deschis în 1952. De-a lungul timpului pe stadionul Republican și-au disputat meciurile de acasă cluburile Zimbru Chișinău și Dacia Chișinău, dar și echipa națională de fotbal a Republicii Moldova. În anul 2007 Stadionul Republican a fost demolat, după ce a fost aprobată decizia de demolare în cadrul unei ședințe de lucru a guvernului, din 11 iunie a aceluiași an.

Astfel, Stadionul Republican a fost demolat în vara anului 2007, la inițiativa prim-ministrului de atunci, Vasile Tarlev. Vasile Tarlev în persoană a urcat într-un tractor și a demolat demonstrativ un zid improvizat. Atunci Tarlev a declarat că în locul stadionului va fi construită o arenă modernă cu 20.000 de locuri, o parcare imensă și un hotel. Acest lucru însă nu s-a mai întâmplat.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente