Președintele Dodon, din nou în deplasare. Merge în Turcia pentru a participa la inaugurarea lui Erdogan

36831834_2551825288176794_8086159053010501632_n

Președintele Dodon pleacă din nou în deplasare. De data aceasta, Dodon a anunțat că va efectua o vizită de lucru în Republica Turcia, unde va participa la inaugurarea președintelui Recep Tayyıp Erdoğan, la invitația părții turce.

Dodon își motivează vizita prin „relații de prietenie cu Republica Turcia”, dar și „ajutorul esențial în mai multe domenii, acordat de Guvernul Turciei”.

„Cu Republica Turcia ne leagă relații de prietenie foarte bune. Mai mult de două decenii, Guvernul Turciei, prin intermediul Agenției TIKA, acordă Republicii Moldova ajutor esențial în mai multe domenii. Sunt realizate sute de proiecte sociale în mai multe regiuni ale țării și în primul rând, în UTA Găgăuzia.

De asemenea, în conformitate cu înțelegerile pe care le-am avut cu Președintele Turciei, cu sprijinul Agenției TIKA este realizată reconstrucția clădirii Președinției Republicii Moldova. În a doua jumătate a lunii august este preconizată ceremonia solemnă de deschidere oficială a clădirii, eveniment la care se așteaptă participarea omologului meu turc”, menționează Dodon.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente