Gigantul online Baidu din China a anunţat în cadrul conferinţei Create Baidu că a încheiat un parteneriat cu gigantul japonez SoftBank pentru lansarea primelor autobuze autonome. Comanda a fost deja făcută pentru 10 astfel de unităţi, acestea urmând să fie livrate în 2019.

Autobuzele Aplong au fost dezvăluite de ceva vreme, însă pentru prima dată vor fi întâlnite pe străzi în Japonia începând cu anul viitor. Acestea folosesc sistemul de condus autonom Baidu Apollo, care este capabil de autonomie de nivel 4. Acest lucru înseamnă că sistemul conduce fără ajutorul unui şofer, însă sunt câteva condiţii care trebuiesc îndeplinite.

Acestea sunt de dimensiuni mici şi vor putea fi întâlnite exclusiv în zone turistice, în aeroporturi, şi alte zone „controlate”, unde pot apărea mai puţine pericole greu de prevăzut. Baidu este însă doar producătorul, operatorul autobuzelor autonome fiind SB Drive, companie subsidiară a SoftBank, scrie go4it.ro.

Autobuzele Apolong sunt dezvoltate în fabrica companiei King Long în oraşul Xiamen şi vor fi exportate către Japonia. Acestea vor fi primele vehicule autonome „de export” produse de chinezi. După cele zece unităţi din Japonia, Baidu pregăteşte o lansare şi pe plan local în oraşele Beijing, Shenzen, Pingtan şi Wuhan, toate centre dezvoltate în jurul dezvoltării de tehnologie.