Uniunea Scriitorilor din Moldova a desemnat cele mai bune cărți ale anului 2017. Cine sunt autorii acestor volume

collage

În cadrul Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova, care s-a desfășurat pe 22 iunie, au fost premiați autorii celor mai bune cărți ale anului 2017. Premiile au fost acordate de către juriu și de către Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Prin urmare, autoarei Eugenia Bulat i s-a acordat premiul pentru cea mai bună carte de poezie cu titlul „Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter”.

Premiul pentru cel mai bun roman i s-a oferit scriitoarei Doina Postolachi pentru volumul „Ambroise”, iar Anatol Moraru a câștigat premiul pentru proză scurtă „Punct de vedere”.

La categoria cartea de eseu, critică și istorie literară Maria Pilchin a luat premiul pentru volumul „Poezie, eros și putere”, iar la categoria cartea de literatură pentru copii și tineret premiul i-a revenit lui Petre Popa pentru volumul „Blazonul veșniciei”. La categoria cartea de traduceri,  Alexandru Vakulovski s-a ales cu premiul pentru volumul „Elcin. Capul”,  iar la categoria cartea de publicistică, Valentin Guțu a luat premiul pentru volumul ”Duși cu Titanicu’”.  Elena Druță a fost distinsă cu premiul la categoria cartea de debut pentru volumul ”Fiind imagine”.

Premiul Opera Omnia, acordat de către Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova, i-a revenit scriitorului Paul Goma, iar premiul de excelență –  scriitorilor Vasile Gârneț și Nicolae Rusu. Scriitorul Iurie Colesnic a luat premiul „Relații culturale”, iar Igor Volnițchi – premiul „Nizami” pentru traducere. Andrei Țurcanu și Nina Corcinschi s-au învrednicit de premiul Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru volumul „Cartea din mâna lui Hamlet”, iar Irina Nechit – pentru cartea pentru copii ”Caruselul primăverii” și Serghei Evstratiev – pentru  volumul de satiră „Un praznic la Cușmaria”.

De asemenea, de premiul Consilului Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru promovarea activităților culturale s-a învrednicit jurnalista Lidia Popodneac. Artistul plastic, Florentin Leancă, a fost  cu premiul USM pentru ilustrarea revistei „Danya” în limba azeră”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente