(foto, video) Moldova, văzută din ataș. Aventura celor patru motociclete URAL care au ajuns în punctele extreme ale țării

DSC_4169

Timp de o săptămână, mai mulți tineri entuziaști au pornit să descopere frumusețile naturale ale Moldovei, într-un tur pe motociclete URAL. Au fost ajutați și de o mașină și de o motocicletă Suzuki. Pe traseu, unele motociclete s-au defectat, iar altele s-au alăturat. În rezumat însă, călătoria este demnă să fie numită o aventură trăită cu adrenalină. 

Mihai Cecan, organizatorul turului, ne-a împărtășit din experiența trăită:

„A fost o experiență peste așteptările mele. Când mi-a venit ideea sa organizez o astfel de expediție nici nu visam că va fi o călătorie atât frumoasă și condimentată cu multe aventuri și locații superbe din Moldova, dar și foarte sufletească, cu oameni care au pus umăr de la umăr ca să avem o expediție cu adevărat fantastică.”

Tânărul mai spune că cea mai mare provocare a fost ca motocicletele să suporte căldura din luna iunie, dar mai ales distanțele de 200-300 km pe zi care trebuiau parcurși. În același timp, și lucrul în echipă a fost o provocare pentru toți aventurierii care au participat la expediție.

Startul călătoriei a fost dat cu două Uraluri și o motocicletă Suzuki, iar deja pe parcurs s-au mai alăturat altele două motociclete Ural cu ataș. Una dintre motociclete a cedat la Călărași, astfel tinerii continuând călătoria cu trei Uraluri și o Suzuki până la Giurgiulești. De asemenea, în Cimișlia, două din cele trei Uraluri au fost nevoite sa se întoarcă în Chișinău din motive tehnice. Astfel, toate cele patru puncte extreme ale Moldovei au fost atinse doar de motocicleta Ural Verde și de motocicleta japoneză Suzuki.

Mihai mai spune că micul grup a descoperit multe locuri noi în Moldova, iar printre acestea a enumerat un mic lac cu apa foarte curată și cristalină, ce se află nu departe de Hidrocentrala Nr.2 de lângă Naslavcea, peisajele naturale din satul Fetești, Edineț, apusul de soare la lacul de acumulare Costești-Stânca, mănăstirea Rudi, lacul Beleu.

Cât despre rezistența motocicletelor pe drumurile Moldova, Mihai ne-a spus că acestea fiind proiectate pentru drumuri accidentate, au putut face față cu brio drumurilor din Moldova. „Au fost porțiuni de drum unde se simțeau minunat alergând pe drum de țară și prundiș.”

Tânărul ne-a povestit că această experiență i-a lăsat o mulțime de lecții învățate: „O călătorie nu înseamnă doar kilometri parcurși și locuri de vizitat, dar mai este și interacțiunea cu oamenii cu care împărți această aventură, oamenii pe care îi întâlnești zi de zi în drumul spre anumite destinații, iar asta m-a făcut să învăț cât e de important să-i asculți și să-i înțelegi pe fiecare dintre ei. Cel mai remarcabil lucru învățat de mine e că poți realiza orice vis sau dorință mult mai ușor dacă ai prieteni adevărați alături.” Pentru călătoriile viitoare, Mihai spune că ar lăsa tot ce are kilograme prea multe și ar lua mai multe zile libere pentru a descoperi locuri noi.

DSC_3969 DSC_3970 DSC_3973 DSC_3978 DSC_3981 DSC_3984 DSC_3988 DSC_3989 DSC_3990 DSC_3991 DSC_3992 DSC_3993 DSC_3994 DSC_3995 DSC_3996 DSC_3998 DSC_4003 DSC_4005 DSC_4018 DSC_4022 DSC_4026 DSC_4032 DSC_4043 DSC_4046 DSC_4063 DSC_4084 DSC_4085 DSC_4087 DSC_4092 DSC_4104 DSC_4151 DSC_4154 DSC_4155 DSC_4165 DSC_4169 DSC_4198 DSC_4227 DSC_4240 DSC_4250 DSC_4266 DSC_4292 DSC_4295 DSC_4298 DSC_4300 DSC_4306 DSC_4310 DSC_4313 DSC_4319

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente