Primăria Municipiului Ungheni anunţă înscrierea sculptorilor la „Tabăra Internațională de Sculptură în Piatră „Istorie, cultură și civilizație românească”, ediție specială dedicată Centenarului Marii Uniri. Evenimentul se va desfășura în perioada 6-26 august, în Parcul Central din Municipiul Ungheni

Doritorii să participe la „Tabăra Internațională de Sculptură în Piatră din Ungheni „Istorie, cultură și civilizație românească” sunt îndemnați să trimită dosarul la adresa de mail: [email protected], informează bodrug.eu.

Dosarul va fi compus din următoarele acte:

#Formular de înscriere (descarcă aici)

#Curriculum Vitae/CV

#O fotografie personală recentă

#Schițe/ machete a cel puțin 2 sculpturi pe care intenţionează să le propună pentru executare  în cadrul Taberei organizate la Ungheni (cu precizarea orientativă a dimensiunilor sculpturii)

#Portofoliu de lucrări

Regulamentul concursului poate fi descărcat aici.

Data limită de depunere a proiectelor este 5 iulie 2018

Pentru detalii, contactați persoana responsabilă din cadrul Primăriei Municipiului Ungheni, Marina Atamuratov. Tel: +373 79018941, 0 (236) 2-74-39

Tabăra Internațională de Sculptură în Piatră „Istorie, cultură și civilizație românească” se va desfășura în perioada 6  – 26 august 2018 și are ca scop recunoașterea și promovarea adevăratelor valori istorice și culturale prin evocarea trecutului și epocii contemporane românești.