Campionatul mondial de fotbal va fi găzduit în 2026 în comun de Statele Unite, Canada şi Mexic. Anunţul a fost făcut în cadrul congresului FIFA, congres ce are loc cu o zi înainte de startul ediţiei din acest an a Campioantului Mondial care are loc în Rusia.

Cele trei state au fost preferate Marocului, care a aplicat până acum de cinci ori pentru a organiza un turneu final şi a pierdut de fiecare dată.

Mondialul din 2026 va avea parte și de o premieră. Va fi primul la care participă 48 de echipe, față de 32 câte sunt în prezent.

Separat, Mexicul a mai găzduit un turneu final de două ori, în 1970 şi 1986, în timp ce Statele Untie au fost gazde o singură dată, în 1994. Canada nu a mai organizat niciodată până acum un turneu final.

Campionatul Mondial din Rusia începe joi, 14 iunie cu meciul de deschidere dintre țara gazdă și Arabia Saudită și se va încheia duminică, 15 iulie.