Această vară, festivalul de muzică electronică FOSFOR aterizează în GOODZONE. Astfel, pe 30 iunie, pe malul drept al lacului Ghidighici toți iubitorii de muzică bună vor dansa de la ora 18:00 și până la ora 6:00 dimineața.

Mai jos îți prezentăm zece motive de ce trebuie să fii la festival:

#1. Să faci parte din istoria celui mai grandios festival

Fosfor este un festival anual care a bătut și continuă să bată ratele de participare fără precedent! Anul trecut, la festival au dansat un număr record de oameni, iar din toate edițiile, evenimentul a reușit să adune 42 000 de persoane! Acum și tu ai posibilitatea să faci parte din istoria festivalului!

#2. Să simți cel mai puternic sunet

Prin ce se diferențiază Fosfor de celelalte festivale? Printr-un sunet puternic și calitativ! Dacă iubești muzica electronică și preferi să o asculți într-o calitate ideală, atunci bine ai venit!

#3. Să rămâi impresionat de efectele vizuale

Ai știut că scena Fosfor este pregătită de echipe de profesioniști adevărați, care sunt și co-organizatorii festivalului – Media Show și MS Production? Ei calculează și creează efectele vizuale și de iluminare la cel mai înalt nivel. Spre exemplu, în ediția precedentă, lungimea scenei de la o margine la alta, măsura 36 metri, înălțimea construcției – 14,5 metri, greutatea scenei – 32 tone. Suprafața totală a monitoarelor măsura mai mult de 100 metri pătrați, iar instalațiile de lumină au oferit participanților festivalului 100 kW de lumină puternică.

#4. Să admiri noua locație pitorească

De această dată, Fosfor adună oaspeții săi într-o locație nouă – Goodzone. Tu ai șansa să o vezi primul locul unde se vor întâlni muzica, lumina, dansul, apa, focul, aerul și nopțile de vară va fi găzduit de comuna Vatra, în apropiere de GOA Territory, pe malul drept al lacului Ghidighici.

2

#5. Să descoperi DJ noi

Fosfor susține tinerele talente. Înainte de începerea festivalului, a fost anunțat un concurs între DJ-ii locali. După rezultatul selecției, organizatorii așa și nu au reușit să aleagă un singur câștigător. De aceea, au fost aleși doi. Anul acesta vei avea posibilitatea să descoperi talente autohtone noi.

#6. Să vezi și să asculți artiști internaționali

În calitate de headlineri ai celei de-a IV ediții vor evolua: Bang la Decks (Grecia), Brohug (Suedia), Apashe (Belgia / Canada).

Bang la Decks – un duet de muzicieni care au primit sprijin de la Avicii, Afrojack, Deniz Koyu, R3HAB, Benny Benassi.

Brohug – un trio muzical format din DJ-i și producători din Stockholm.

Apashe – un producător canadian de muzică. Piesa lansată de el anul trecut „Battle Royal” a devenit coloana sonora a filmului „Kingsman 2″.

Am reușit cu mare greu să-i aducem pe artiști în Republica Moldova. Tururile lor sunt planificate pe multe luni în avans, de aceea, nu pierde șansa să-i vezi și să-i asculți live.

#7. Să bați recordul – 12 ore de dans

Anul acesta, organizatorii au selectat foarte minuțios genurile de muzică electronică, maximizând diversitatea acestora. De aceea, vom dansa din plin! Vor suna cele mai noi hituri de la 14 artiști, care vor fi pe placul tuturor.

#8. Să te vezi cu prietenii și să afli în sfârșit cum o mai duc

Reamintim, Fosfor este cel mai grandios festival de muzică electronică din Moldova! Îți imaginezi câți prieteni și cunoscuți poți întâlni acolo? În legătură cu asta, citește motivul nr. 9.

#9. Să umpli rețelele de socializare cu un conținut super tare

Muzică, spectacol de lumină, dansuri, prieteni, cei mai buni DJ. Încarcă telefonul la maximum și fii gata să filmezi, pentru că vei dori să partajezi și să revezi tot ce vei capta.

#10. Să participi la flashmob-ul „Do it like Miguel”

Acasă poți dansa cât dorești. Dar să repeți mișcările legendare împreună cu o mulțime de oameni, vei putea doar o singură dată. Ascultă piesa și fii gata.

Biletele pot fi achiziționate online pe Afisha.md, Mticketmd, Fest.md. În magazinele Enter (Chișinău), la casele de bilete Bisconcert de pe adresa bd. Ștefan cel Mare 152 (Teatrul Național de Operă și Balet).

De asemenea, în oficiul companiei Simpals (Ion Neculce, 5) și în oficiul companiei Mticket (str. Melestiu, 16/2).