Carolina Postica a avut curajul și ambiția necesară pentru a-și întoarce viața la 180 de grade. Cu un an în urmă a decis să-și schimbe radical traiectoria carierei. Tânăra are 24 de ani și a absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale.

Făcea un masterat în Contabilitate și Audit atunci când un prieten i-a recomandat o carte, una din domeniul IT, despre web development. A făcut-o curioasă, a citit-o și i-a plăcut. Și Carolina a decis că vrea să învețe IT, vrea să intre în lumea tehnologiilor informaționale și să devină o profesionistă în domeniu. Și a venit la Tekwill Academy, locul unde oricine își poate începe o carieră în IT.

„Inițial au fost două-trei luni de muncă intensivă. Era interesant, dar foarte mult pentru mine. Îmi era destul de greu, însă am înțeles că asta îmi place și asta vreau să fac. În acest timp, am cunoscut mai mulți oameni din domeniul IT și ei m-au susținut foarte mult”, își amintește Carolina.

carolina

La Tekwill Academy a ales Cisco Networking & Cyber Security, un curs care durează un an și în cadrul căruia  înveți totul despre securitatea cibernetică și administrarea rețelelor. “Cursul Cisco era interesant pentru că am aflat cum funcționează internetul, securitatea lui și tot procesul de transmitere a datelor”, spune Carolina,care știe că, e posibil să nu se oprească la această direcție  în viitor, dar e convinsă că este foarte bine pentru o carieră să ai acest set de cunoștințe temeinice, să înțelegi cum se construiește o rețea și cum să o protejezi.

Acum e pe ultima sută de metri la curs. Urmează să obțină și certificarea Cisco Networking & Cyber Security. Zâmbind, spune că, într-adevăr, fetelor le poate fi un pic mai greu la începutul  cursului, pentru că majoritatea băieților cunosc multe din domeniu și de aceea le este mai ușor. “Însă fiecare om este diferit și eu vreau să încurajez fetele să încerce și să vadă ce le place mai mult. La Tekwill Academy atmosfera e faină, e bine aici. Există și un spațiu în care poți să vii să lucrezi într-o ambianță plăcută și lejeră. Aici nu sunt limite. Mentorii sunt politicoși și deschiși, nu este o relație clasică profesor-student, Mentorul reprezintă mai degrabă o persoană care te ghidează, te ajută”, povestește Carolina.

Tânăra activează deja  în domeniul IT. Este programatoare și îi place mult meseria sa. “Din momentul în care am venit la primele cursuri de la Tekwill Academy, am fost la mai multe companii pentru a mă testa și a-mi verifica capacitățile.  Am înțeles că eu vreau să lucrez mai mult pe crearea de site-uri și, de aproape un an, m-am angajat Front-end Developer”.

Carolina_Postica_2

Totuși, asta nu e alegerea ei finală. IT-ul e domeniul pe care poți să îl explorezi și să găsești noi pasiuni. “Îmi amintesc cum, acum 3 ani, îmi făcusem un plan pentru următorii 5 ani, ce și unde să învăț, ce voi face. Și iată că, într-o perioadă de 6 luni, la mine s-a schimbat totul radical. Am decis să nu mai fac planuri pe termen lung. Îmi planific acțiunile pe un an, cel mult doi. Vreau să avansez în domeniul IT, și, desigur voi mai veni  la Tekwill Academy, la cursuri deja mai avansate”, încheie Carolina Postica.

La Tekwill Academy fiecare își poate descoperi și urma vocația în domeniul IT. Accesează www.academy.tekwill.md, înscrie-te la un program de instruire și pășește sigur spre o carieră frumoasă în cea mai dinamică și inovatoare industrie a prezentului și viitorului. Dacă ai intrebări, nu ezita să scrii un mesaj la [email protected] sau să suni la numărul de telefon 079975242.
Tekwill Academy este o inițiativă educațională care furnizează cursuri și instruiri privind cele mai solicitate și actuale tehnologii, metodologii și procese de lucru în domeniul IT. Tekwill Academy a fost creată și funcționează cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul proiectului ”Dezvoltarea Centrului de Excelență în domeniul TIC TEKWILL”, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC. Grație unor parteneriate cu mari vendori internaționali precum Cisco și Oracle, Tekwill Academy furnizează conținuturi autorizate și oferă acces la certificări recunoscute pe plan internațional.