Procesul de demolare a cinematografului Gaudeamus amplasate pe str. Vasile Alecsandri 4 din capitală a fost sistat. Lucrările au durat cinci zile, conform locuitorilor din preajmă. Muncitorii au reușit să demonteze acoperișul și unii pereți. 

Primăria municipiului Chişinău informează că în această dimineaţă, 11 iunie, au fost sistate lucrările de desfiinţare a construcţiei din str. Vasile Alecsandri, 4, clădirea fostului Cinematograf „Gaudeamus”.

Potrivit dispoziţiei viceprimarului Nistor Grozavu, decizia de sistare a lucrărilor a fost luată ca urmare a acţiunilor de protest organizate de un grup de cetăţeni, nemulţumiţi de demolarea clădirii fostului Cinematograf „Gaudeamus” şi în urma interpelării domnului Andrei Năstase, primar ales al municipiului Chişinău.

Timp de câteva zile mai multe persoane au protestat în fața cinematografului.

Într-un comunicat anterior reprezentanții primării orașului au informat că „lucrările de demolare a imobilului cu suprafaţa de 1007,5 metri pătraţi se execută autorizat” conform unei autorizaţiei de desfiinţare din 22 martie 2018.  Prin urmare, clădirea respectivă, din str. Vasile Alecsandri, 4 este proprietate privată a unui agent economic, începând cu anul 2004. Iniţial, la solicitarea agentului economic, Primăria municipiului Chişinău a emis autorizaţie de desfiinţare a construcţiei încă la data de 19 august 2016, act administrativ care a fost contestat în judecată de către reprezentanţi ai societăţii civile. La data de 20.09.2017, instanţa de judecată a respins cererea de chemare în judecată, stabilind că autorizaţia de desfiinţare a fost eliberată în mod legal”, se spune în comunicat.