Campania „Balul Fericirii” a luat sfârșit. În total au fost colectate 700 de rochii, 100 de costume bărbătești și încălțăminte suficientă pentru toți absolvenții școlilor-internat.

Astfel, ieri mai mulți tineri ai Școlii-internat din Strășeni și-au ales costumele pentru Balul de Absolvire. Între timp, vestimentațiile au fost împărțite și la alte școli-internat din țară.

bal2

Amintim că, în urmă cu câteva săptămâni, cinci tinere din Capitală au lansat campania „Balul fericirii”. Scopul fetelor a fost să creeze o seară de vis pentru elevii care-și fac studiile în școlile internat. În acest scop, organizatoarele și-au propus să se adreseze tuturor celor care au vrut să doneze rochiile sau costumele festive pentru fetele și băieții absolvenți.

bal1

Doritorii au donat ținute de seară, accesorii, gentuțe, cosmetică, parfumuri și alte lucruri utile unui absolvent la balul de absolvire.

bal