Un post de televiziune din Moldova a fost amendat cu 85 mii de lei, pentru că a transmis Parada Victoriei din 9 mai

ttt

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aplicat vineri postului de televiziune RTR Moldova o amendă de 85 de mii lei pentru transmisiunea Paradei Victoriei de 9 Mai de la Moscova. Aceasta este a doua amendă, după ce pe data de 26 februarie, televiziunea RTR-Moldova a fost amendată cu 50 de mii de lei.

CCA consideră că postul TV a încălcat repetat Codul Audiovizualului prind protejarea spaţiului informaţional, care permite retransmiterea programelor cu caracter informativ, analitic şi militar numai din ţările care au semnat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră, precum şi din SUA şi Canada, notează TVRM.

Directorul general al RTR Moldova, Evghenii Sergheev, a spus în cadrul şedinţei că legea limitează retransmisia programelor din Rusia, însă difuzarea paradei a fost efectuată în cadrul unui program special al postul local de televiziune, dar nu al postului rusesc.

Preşedintele CCA, Dragoş Vicol, a menţionat că argumentele conducerii postului de televiziune sunt „o încercare de a găsi lacune în legislaţie”. El a spus că postul ar fi putut întreba CCA dacă compania va fi amendată pentru difuzarea paradei, având în vedere că a mai fost aplicată o amendă pentru o asemenea încălcare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente