Tinerii fermieri vor primi în avans subvenții pentru a lansa afaceri. În acest scop vor fi alocați 45 milioane de lei

Fermieri-900×506

Producătorii agricoli debutanţi vor primi în avans subvenţii de la stat, pentru a-și realiza proiectele de antreprenoriat. În anul curent, autoritățile vor aloca în acest scop 45 milioane de lei. Proiectul Regulamentului cu privire la condiţiile şi procedura de acordare a plăţilor în avans din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural a fost aprobat ieri, 23 mai, de Cabinetul de miniștri.

Subvenţiile în avans vor fi acordate în baza proiectelor investiţionale depuse de fermierii care desfăşoară pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar şi nu sunt afiliaţi unui alt producător agricol.

Agricultorii vor putea beneficia o singură dată de acest sprijin financiar, valoarea căruia va fi de cel mult 650 mii de lei. Subvenția va fi oferită în două tranşe. Prima parte va constitui 75% din valoarea subvenţiei şi va fi acordată în momentul semnării contractului, iar cea de-a doua tranşă, de 25%, va fi transferată odată cu lansarea afacerii, termen care nu poate depăşi doi ani.

Astfel autoritățile își propun să creeze peste 300 de afaceri agricole și peste 500 de noi locuri de muncă în sate. Pentru implementarea sistemului de acordare în avans a subvenţiilor, anual, din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural vor fi alocate cel puţin 5%.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente