Controlul de frontieră a fost înăsprit pentru a evita riscul răspândirii virusului pestei porcine. Despre ce este vorba

frontiera

Poliția de Frontieră alături de alte instituții abilitate își intensifică activitatea în zona de responsabilitate, prin înăsprirea controlului de frontieră, pentru evitarea riscului răspândirii virusului pestei porcine. La fel, măsurile inițiate la frontieră au drept scop neadmiterea introducerii în țară a porcilor domestici și mistreți, cărnii, preparatelor din carne, dar și produselor provenite de la animalele receptive la virusul pestei porcine africane.

În acest sens, a fost dispus ca polițiștii de frontieră să asigure informarea cetățenilor din localitățile de frontieră despre pericolul răspândirii virusului, cât și atragerii la răspundere a persoanelor care ignoră intenționat cerințele impuse, inclusiv și personalul de frontieră care va admite cazurile ce pot favoriza apariția/răspândirea focarelor de pestă porcină.

Totodată, se interzice pășunatul sau abandonul porcinelor pe o distanță mai mică de 500 metri de frontieră. În cazul depistării mistreților ce înaintează spre frontieră din direcția statului vecin, se vor întreprinde măsurile necesare spre neadmiterea trecerii frontierei de stat, inclusiv informarea operativă a colegilor din Ucraina pentru acționare în comun.

De-a lungul liniei de frontieră moldo-ucraineană, în special pe direcțiile vulnerabile cu risc înalt de introducere ilicită a porcinilor sau a cărnurilor, echipele mobile ale IGPF vor crea filtre suplimentare de verificare a persoanelor și mijloacelor de transport.

În context, reprezentanții Poliției de Frontieră vor acorda suport autorităților publice locale, polițiștilor de sector, angajaților ANSA, vameșilor, etc, în asigurarea și menținerea ordinii de drept la filtrele de dezinfectare create, dar și informarea în regim de urgență despre cazurile de depistare în zona de frontieră a porcilor/mistreților decedați.

Poliția de Frontieră solicită populației locale să manifeste o atitudine conștiincioasă și responsabilă față de restricțiile impuse privind introducerea produselor din carne de proveniență ucraineană.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente