„Casa de acasă” vă invită, pe 20 mai, la Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, în satul de baștină al marelui poet Dumitru Matcovschi, unde va avea loc festivalul „Paromul cultural Rașcov – Vadul-Rașcov”. Festivalul urmărește scopul de a consolida relațiile culturale, turistice și de prietenie între circa 15 sate de pe ambele maluri, situate la poalele stâncilor nistrene, începând cu raioanele Șoldănești și Camenca, până la Dubăsari.

La festival vor evolua ansambluri folclorice, dansatori, tarafuri din zona Nistrului de mijloc cu un amalgam de cântece, dansuri şi secvențe din spectacole teatralizate. Vor fi organizate excursii la obiectivele turistice din Vadul-Rașcov, la Casa-muzeu „Dumitru Matcovschi”, Cimitirul evreiesc, Grotele în stânci, Clopotnița din sec. XV, etc., expoziții de fotografii ale obiectivelor turistice din cele 15 sate beneficiare ale proiectului, expoziții cu desene ale elevilor din Rașcov și Vadul-Rașcov, proiecții de filme cu amintirile celor mai vârstnici locuitori ai acestor sate despre relațiile lor de prietenie cu vecinii de peste Nistru, tradiții, istorie, meșteșuguri, etc.

În cadrul festivalului va fi expusă harta turistică ce leagă satele situate la poalele stâncilor nistrene, va fi prezentat costumul autentic al vadrașcovenilor creat grație acestui proiect, vor fi organizate expoziții și ateliere ale meșterilor populari din zonă, competiții sportive şi concursuri cu desen pe asfalt, un flash-mob al dansului „Coasa”, un rug și o horă a prieteniei pe malul Nistrului.

Vizitatorii vor avea parte de un spectacol în aer liber, într-un anturaj peisagistic de pe malul Nistrului, cu muzică, dansuri, concursuri şi bucate tradiționale, etc.

Duminică, 27 mai, va avea loc al doilea festival cu același generic și aceleași activități în satul Rașcov din stânga Nistrului.

Festivalul este organizat în cadrul proiectului „Comorile stâncilor nistrene”, realizat de AO „Casa de acasă” din comuna Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești în parteneriat cu grupul de inițiativă din satul Rașcov, stânga Nistrului. Colaborarea este susținută financiar de Uniunea Europeană, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Pentru mai multe detalii contactați organizatorul Alina Balan Ciobanu, 0687 39 000 sau scrieți un mesaj [email protected].