Un tânăr din Moldova a fost inclus de revista Forbes România în topul 30 under 30, ediția 2018

ggrtr

Originar din Republica Moldova, Teodor Scorpan, în vârstă de 27 de ani, este fondatorul aplicației Baro.io, specializată în eficientizarea campaniile de promovare de pe paginile celei mai populare rețele sociale din lume – Facebook. Aflați istoria de succes a moldoveanului mai jos.

Aplicația a fost fondată în 2016  împreună cu francezul Axel Le Borgne. Aceasta are la bază un proces de automatizare a campaniilor online create pe rețeaua socială, pornind de la crearea propriu-zisă și până la gestionarea lor. Acest procedeu eficientizează în mod considerabil volumul de muncă din departamentele de marketing și nu numai.

Teo a studiat Administrarea Afacerilor în Minnesota (SUA), însă după terminarea studiilor, a decis să se reîntoarcă pe meleagurile natale: „Părinții mi-au zis că sunt multe oportunități și la noi acasă. Eu fiind pasionat de IT, care poate fi făcut din orice colț al lumii, am acceptat“.

Ideea lansării start-up-ului a venit de pe vremea când Teo lucra deja la o aplicație mobilă, care urma să fie promovată în social media.

„Mă foloseam de un instrument care promova automat aplicațiile mobile pe Facebook. Am reușit să mă folosesc de el mai puțin de o lună pentru că instrumentul fusese achiziționat de Google și închis. Aplicația mobilă eșuase, însă am rămas entuziasmat de valoarea unui instrument care automatizează lucrul cu publicitatea. Așa a apărut prima versiune Baro.“

Teo se arată mulțumit de evoluția companiei până în prezent, în special după ce Baro.io a parcurs un program de accelerare în cadrul Spherik Accelerator din Cluj-Napoca. Cu toate acestea, el lucrează intens la operarea unor modificări menite să simplifice și mai mult sistemul: „Modificările constau în automatizarea și mai multor procese, scăderea numărului de pași necesari pentru a seta campaniile publicitare. Nu excludem faptul că aceste modificări să se transforme în alt proiect“.

„Suntem atenți la schimbările pe care le face Facebook acum și în viitorul apropiat, în legătură cu scandalul Cambridge Analytica, pentru că sunt șanse să fim afectați. Avem în plan și să scădem dependența de Facebook a aplicației prin introducerea altor platforme ca Google, Twitter“, mai adaugă antreprenorul.

În septembrie 2017, aplicația a primit o investiţie de tip seed în valoare totală de 80.000 de euro, acordată de Fondul de investiţii Fribourg Digital.

Constantin Sarcov este încă un moldovean care a fost inclus în acest top de revista Forbes România.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente