Apă-Canal avertizează: „S-au dat drept angajați, au venit în stare de ebrietate, au cerut bani și nu au reparat nimic”

DSC_9208drumuri-durlestiphoto-nadejda-roscovanu

Reprezentanții S. A. „Apă-Canal Chișinău” atenționează locuitorii Capitalei în privința unui grup de escroci care se dau drept angajați ai S. A. „Apă-Canal Chișinău”, cer diverse sume pentru a face lucrări în blocurile locative din oraș, iar apoi dispar.

Un caz similar a avut loc zilele acestea pe str. Vasile Alecsandri, 21. Potrivit informației parvenite de la un consumator,  în seara zilei 18 aprilie, în blocul din adresa respectivă s-a deteriorat ventilul de la contorul comun din subsol. Pentru a remedia situația oamenii au chemat o echipă de specialiști. Numerele de telefon erau indicate pe panoul cu anunțuri din scara blocului.

Persoanele s-au prezentat drept a fi angajați ai furnizorului de apă, iar pentru remedierea avariei, au pretins suma de 150 de lei.  Pe lângă faptul că au venit la câteva ore de la producerea avariei, ajunși la fața locului deja au cerut suma de 500 de lei. Mai mult, membrii echipei erau în stare de ebrietate. Astfel, într-un final, aceștia au plecat fără să remedieze avaria.

Specialiștii ACC au fost informați despre acest caz pe 18 aprilie curent. Imediat ce a parvenit apelul, angajații ACC au mers la fața locului pentru a repara conducta avariată.

Administrația furnizorului de apă califică acest incident drept un atac direct la imaginea instituției și își exprimă regretul pentru situația neplăcută creată consumatorilor.

Mai mult, angajații ACC îndeamnă pe toți consumatori să fie mai vigilenți, iar pentru a evita astfel de cazuri să ceară legitimația de serviciu, în caz de refuz să renunțe la serviciile prestate, să anunțe furnizorul de apă sau poliția. Totodată, dacă au posibilitatea să facă fotografii celor care se dau drept angajați ai ACC.

În acest context, administrația furnizorului de apă precizează că pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la Serviciul dispeceratul central tel. 022-25-66-66, sau 022-85-77-77. De asemenea, puteti să lăsați un mesaj pe adresa electronică [email protected], sau pe pagina oficială de pe facebook.com.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente