Tatiana Țâbuleac a fost premiată pentru romanul „Vara în care mama a avut ochii verzi” de către revista „Observator cultural”, luni, 16 aprilie. Premiile se află la cea de-a XII‑a ediţie.

Astfel, Tatiana Țâbuleac a primit trofeul la categoria „Proză” cu romanul „Vara în care mama a avut ochii verzi”.

„Vara în care mama a avut ochii verzi” este un roman care ilustrează sentimentele unei mame bolnave de cancer şi a unui fiu cândva internat pentru devieri comportamentale. Cei doi se retrag într-o vacanţă în Franţa, într-o comunitate rurală.

„Aceasta este cartea. Este povestea unei femei bolnave de cancer și a fiului ei, care ajung într-un sat din Franța și își petrec acolo ultima vară. Nu am încercat să înmoi cuvintele. N-am compus scene inutile și nu am inventat adevăruri universale. Am încercat să fiu sinceră și să mă eliberez eu, în primul rând, de niște trăiri. Dacă și voi veți reuși același lucru citind-o, acesta va fi premiul meu cel mai de preț”, spunea Tatiana la lansarea oficială a romanului.

DearMe: Tatiana Țibuleac aka Bobocel: Scrie așa cum crezi și… scrie mereu!