Companiile sunt mereu în căutare de oameni buni pe care să-i angajeze și încearcă să facă acest lucru în moduri cât mai ingenioase. Videouri plasate pe rețelele de socializare, anunțuri deosebite pe portalurile de angajare, standuri frumoase la târgurile de cariere – însă care sunt canalele de unde se informează cel mai mult tinerii din Moldova despre angajare? Are sens de investit în unele canale, dacă acestea nu sunt solicitate? Compania Magenta a aflat care sunt preferințele tinerilor în căutarea joburilor.

#De unde tinerii se informează despre angajare

Cel mai popular canal de informare despre angajări printre tinerii care au participat în sondaj sunt „colegii și prietenii” – metoda „din vorbă în vorbă” a fost mereu eficientă în Moldova. 60% dintre tinerii intervievați au spus că află despre oportunitățile de angajare de la prieteni. Pe locul doi și trei se află site-urile de angajare și rețelele de socializare, din care se informează 40% și, respectiv, 36% din tineri. Cele mai puțin populare canale de informare sunt ziarele, ziua ușilor deschise la sediul angajatorului și afișele stradale – trăim în era online-ului, totuși.

#Colegii și prietenii sunt cea mai populară sursă de informare despre angajare

Bărbații par să se bazeze mai mult decât femeile pe prieteni și colegi, atunci când vine vorba de căutarea unui job (68% dintre bărbați au indicat această sursă, în comparație cu 54% în rândul femeilor). Se observă, însă, că „prietenii și colegii” drept sursă de informare contează mai puțin pentru tinerii care au venituri în familie mai mici de 4500 de lei/lună per gospodărie.

#Cine caută de lucru pe site-urile de angajare?

Site-urile de angajare sunt cea mai puțin populară sursă de informare printre studenții și absolvenții școlilor profesionale (doar 33% din studenți și 24% din absolvenți au ales această sursă, în comparație cu până la 54% – în cadrul celorlalte segmente). S-ar putea aceasta datora faptului că la școlile profesionale merg acei care deja lucrează sau știu unde vor lucra: unii – în afaceri de familie, alții – la companiile care au reușit să-i recruteze de pe băncile școlii profesionale?

#Cine alege să meargă la târgurile de cariere?

Un lucru interesant despre târgurile de cariere este faptul că niciun vorbitor de limba rusă nu a ales această sursă de informare și doar 8% dintre cei vorbitori de română. De asemenea, târgurile de cariere sunt mai populare pentru tinerii care caută să se angajeze cu un salariu mai mare din start. Ar putea fi aceasta influențat de faptul că tinerii percep târgul de cariere ca o platformă unde se prezintă mai degrabă companiile internaționale?

Cei mai mulți dintre acei care vor să se angajeze la o companie internațională caută oportunitățile de angajare pe site-urile companiilor.