Constantin Codreanu s-a lansat în campania electorală pentru Capitală. Ce promite chișinăuienilor

codreanu

Candidatul Partidului Unității Naționale, Constantin Codreanu (neînregistrat deocamdată), s-a lansat în campania electorală pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău.

Miercuri 11 aprilie, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, Constantin Codreanu și-a prezentat programul de activitate pentru Primăria capitalei. La eveniment a participat și fostul președinte al României, Traian Băsescu, președinte de onoare PUN, transmite IPN.

Constantin Codreanu îi asigură pe pensionari că vor avea parte de sprijin financiar. A promis că va înființa 20 de cantine sociale, iar transportul public va fi gratuit pentru toți. Printre promisiunile electorale este și reînnoirea parcului de autobuze și a celui de troleibuze, construcția a cel puțin 20 de parcări supraterane și subterane, restaurarea anuală a câte cinci clădiri istorice și plantarea unui milion de copaci.

O prioritate anunțată este înființarea unui consiliu civic de experți care să-l asiste pe primar. Candidatul pledează și pentru înființarea Corpului de inspecție și control pentru a combate corupția din Primărie, crearea a 50 de mii de locuri noi de muncă, izolarea termică a tuturor blocurilor de locuit și construcția șoselei de centură a Chișinăului.

El mai spune că va înfrăți municipiul Chișinău cu șapte municipii din România, pentru a aduce fonduri românești în Republica Moldova și va crea extensii ale universităților din Iași la Chișinău. Candidatul PUN și-a mai propus atragerea unor investiții de 5 miliarde de euro din România și prin România, din statele europene. „De zece ani asistăm neputincioși la degradarea Chișinăului. Orașul se află într-o criză generală. Chișinăul are nevoie de o altă față. Vreau să fiu un primar care unește, care adună împreună locuitorii Chișinăului”, a spus Constantin Codreanu.

Președintele de onoare PUN, Traian Băsescu, care a fost primar al municipiului București în perioada 2000-2004, i-a spus lui Constantin Codreanu că funcția de primar este cu mult mai dificilă decât cea de ministru, deoarece primarul are responsabilitate directă pentru oameni. „Un primar este pentru toți, exclus să fie doar pentru unioniști. Campania electorală pentru Chișinău este în primul rând despre oameni și în al doilea rând despre politică. Primul lucru pe care trebuie să-l aibă în gând un primar sunt oamenii”, a spus Traian Băsescu.

Constantin Codreanu nu a depus deocamdată dosarul la Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Chișinău. Întrebat dacă, în aceste condiții, lansarea sa în campania electorală se încadrează în câmpul legal, Vitalie Miron, secretarul Consiliul, a spus că organele electorale pot aplica sancțiuni doar concurenților electorali. Iar la etapa când o persoană fizică mimează procesul de agitație electorală nu este în drept să se expună vizavi de situație.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente