Prima aplicație de comandă taxi din Republica Moldova – iTaxi – lansează o campanie de sensibilizare a publicului, cu genericul „Oameni demni de respect”, prin care își propune să readucă bunul simț în trafic, în mașină și pe drumuri, în interacțiunea umană în taxi.

„Vrem să răsplătim performanța și să încurajăm cele mai bune relații dintre taximetriști și pasageri, să readucem respectul pentru profesia de taximetrist și bunul simț în taxi, atât din partea șoferilor, cât și a pasagerilor”, a declarat Elena Zgardan, director iTaxi.

Timp de o lună, vor fi promovate istoriile de viață ale unor taximetriști de la companiile partenere. Vom vorbi despre șoferi cu două facultăți la activ; despre contabili și juriști pe post de taximetriști; părinți care cresc 5 copii muncind la volan; despre șoferi care vorbesc trei limbi străine sau despre taximetriști care cresc campioni sportivi; despre oameni care muncesc de o viață în taxi și despre generații la rând de taximetriști.

demni-de-respect2

„Din păcate, în percepția publică, serviciile de taximetrie sunt asociate deseori cu experiențe neplăcute. Nu există pădure fără uscături. Dar, ceea ce vrem să comunicăm noi, e că în partea nevăzută a aisbergului sunt OAMENI, care interacționează zi de zi, fie că sunt la volan sau pe bancheta de pasageri. Oameni care au o interacțiune pozitivă. Oameni demni de respect”, a mai adăugat Elena Zgardan.

Pe lângă promovarea șoferilor responsabili și respectuoși, iTaxi va premia pasagerii onești. Clienții vor putea expedia pe pagina de Facebook iTaxi istorii din interacțiunea cu taximetriștii, iar protagoniștii celor mai pozitive experiențe vor fi premiați (atât pasagerii, cât și taximetriștii).

Scopul campaniei „Oameni demni de respect” este să promoveze normalitatea și comportamentul civilizat în trafic, pe de o parte, dar și să descurajeze experiențele neplăcute, de cealaltă parte.

demni-de-respect3

Campania “Oameni demni de respect” este organizată de iTaxi, în colaborare cu companiile de taximetrie partenere. Aplicația iTaxi poate fi descărcată gratuit de utilizatorii Android sau Iphone.

Vedeți aici prima istorie: