JAZZ’n Chisinau International Festival revine cu o nouă ediție în această primăvară, iar în lista invitaților se regăsesc nume importante din jazzul european. Iată artiștii pe care îi veți putea urmări.

Ediția a VI al  JAZZ’n Chisinau International Festival, eveniment organizat de AO Muzart, va avea loc în perioada 17-19 aprilie în Chișinău, Bălți, Tiraspol și Cahul. La Chișinău, evenimentul se va desfășura în incinta Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, începând cu ora 19:00. Grație susținerii Agenției Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare, în orașele Balti, Tiraspol și Cahul vor avea loc concerte și ateliere de creație.

În cadrul programului JAZZ’n Chișinău International Festival vor participa:

# Aga Derlak Trio (Polonia) – Agnieszka Derlak (piano, liderul proiectului), Tymon Trabczynski (contrabas) și Lucasz Zyta (tobe)

Polonia

„Aga Derlak Trio” este un proiect tânăr lansat în 2013, în componența căruia fiind pianista și compozitoarea Aga Derlak, contrabasistul Tymon Trąbczyński și toboșajul Szymon Madej. Aceștia au reușit să obțină nenumărate premii și distincții.

# Tamara Lukasheva Duo (Ukraina, Germania)

Proiectul „Tamara Lukasheva Duo” îi include pe vocalista Tamara Lukasheva și toboșarul Jens Duppe, care se bucură și ei de o mulțime de premii și colaborări cu personalități internaționale, cum ar fi Orchestra Națională de Jazz de Tineret din Germania (Bujazzo).

Ucraina

 

# Roman Tulei Trio (Elveția) – Roman Tulei (piano), Lorenz Beyeler (contrabas) și Tobias Friedli (tobe)

Proiectul „Roman Tulei Trio”, compus din pianistul Roman Tulei, contrabasistul Lorenz Beyeler și bateriașul Tobias Friedli, sunt absolvenți ai renumitei facultăți de jazz europene Swiss Jazz School.

Elvetia

# Frederik Köster /die Verwandlung (Germania) – Frederik Köster (trompeta, liderul formației), Florian Weber (piano), Joscha Oetz (contrabas) și Jonas Burgwinkel (tobe).

Proiectul „Frederik Köster /die Verwandlung” și-a făcut un nume sonor pe scena jazz chiar de la debutul acestuia acum cinci ani.

Germania

# Jazz’n Chisinau International Project (Moldova) – Débo Ray (USA, special guest), Strings Sextet (Moldova), Valeriu Culea (piano, liderul proiectului, Moldova), Mihaela Handuca (vocal, Moldova), Dmitry Sergheev (saxofon, Moldova), Luca Colussi (drums, Italy) și Ion Vârlan (contrabas, Polonia, Romania).

Moldova

Débo Ray este o artistă, vocea căreia marchează industria muzicală de mai mult 10 ani. Ea este câștigătoare a numeroase premii și a evoluat pe scenă alături de personalități notorii.

SUA

Luca Colussi (Italy) se face remarcat de la o vârstă fragedă și și-a lăsat amprenta prin colaborări cu mulți muzicieni bine cunoscuți ai scenei de jazz europene și italiene.

Valeriu Culea afirmă că scopul acestui festival este să „cultive” un curent nou în jazz-ul de la noi și să demonstreze că JAZZ’n Chișinău International Festival este mai mult decât un festival, este o idee care schimbă și diversifică jazz-ul local.

JAZZ’n Chișinău International Festival este la cea de-a VI-a ediție. În cadrul ediției anterioare au fost implicate band-uri de tineri jazz-meni din Germania, Letonia, Italia, Polonia, Senegal și Moldova, iar festivalul s-a extins în  localitățile Tiraspol, Soroca și Cimișlia.

Evenimentele festivalului pot fi urmărite și pe Facebook:

# 17 aprilie

# 18 aprilie

# 19 aprilie