Gestul lui Giovanni, un copil de 5 ani, care a înmânat un plic din economiile sale medicului care i-a operat mama, a emoţionat întreaga Italie. Însă banii nu erau destinaţi doctorului, ci au fost donaţi cu un scop precis: cercetarea împotriva cancerului. Suma donată: 0,45 de euro, în monede de 1, 2 şi 5 cenţi, scrie hotnews.ro.

Povestea a ajuns în presa din Italia după ce însuşi medicul italian Pietro Caldarella, director adjunct la Institutul European de Oncologie din Milano, a postat pe Facebook o fotografie cu plicul primit de la băieţel. „Azi dimineaţă, fiul unei paciente mi-a dat acest bilet să-mi mulţumească pentru că am avut grijă de mama lui. În plic erau economiile sale, pe care a vrut să le doneze pentru cercetarea cancerului la sân. Mi-a venit să plâng de emoţie” – a scris medicul, pe reţeaua de socializare.

Pe plic, Giovanni a scris cu litere de tipar propriul nume şi apoi dedicaţia către medic: „Dragă Caldarella”.

În câteva ore, fotografia şi mesajul au devenit virale pe internet: mii de utilizatori au apreciat, distribuit şi au comentat gestul băiatului. Comentarii de laudă şi de mulţumiri au venit şi din partea pacienţilor medicului italian, care au apreciat profesionalismul şi empatia lui Pietro Caldarella.

„Aici sunt numeroase campaniile de fundraising destinate spitalelor şi centrelor de cercetare medicală. Sunt organizaţii şi Institute care participă la manifestări de tip Teledon, campanii prin SMS sau prin sensibilizarea opiniei publice în pieţele din principalele oraşe cu vânzarea anumitor produse, câştigurile fiind destinate cercetării. Cu siguranţă şi băieţelul a considerat că este un gest prin care poate contribui, chiar şi cu puţin, la cercetare”, a declarat pentru hotnews.ro, Dana Bejenaru, o româncă care lucrează de 9 ani în sistemul medical din Italia.

Photo Credit: Facebook/Pietro Caldarella