Activiştii opoziţiei din Rusia susţin că au fost comise mii de acte frauduloase în secţiile de votare

putin

Activiştii opoziţiei din Rusia şi mai multe ONG-uri susţin că au sesizat peste o mie de nereguli la alegerile prezidenţiale din Rusia efectuate cu scopul de a truca datele privind participarea la urne în scrutinul în care Vladimir Putin va câştiga un nou mandat, relatează site-ul France 24.

Potrivit organizaţiei „Golos”, un ONG specializat în monitorizarea alegerilor, în cadrul alegerilor prezidenţiale de duminică au existat peste 1.800 de fraude, printre care umplerea urnelor cu buletine de vot invalidate, voturi multiple sau obstrucţionarea activităţii observatorilor, scrie mediafax.ro.

Şi susţinătorii lui Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei din Rusia căruia i-a fost interzis să participe la alegeri, au precizat că au semnalat sute de cazuri de fraude, mai ales în Moscova şi Sankt Petersburg. Mai mult decât atât, activiştii opoziţiei ruse au precizat că mai mulţi alegători au fost transportaţi cu autobuzul la secţii de votare de către Poliţie şi au fost distribuite cupoane de reduceri oamenilor care se prezintă la vot.

Comisia Electorală Centrală din Rusia a precizat că participarea la vot până la ora 12.00 a fost de 34.72%, record faţă de alegerile prezidenţiale precedente.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente