„Places of violence” este un proiect realizat de fotografa Carolina Dutca, ce prezintă istoriile mai multor femei din regiunea din stânga Nistrului, victime ale violenței fizice domestice. Reportera #diez a discutat cu autoarea despre procesul de lucru asupra acestui proiect, dificultățile întâlnite și specificul acestei probleme în regiunea dată.
În ’92 în stânga Nistrului au fost bătălii. A fost un conflict militar în urma căruia au murit mulți, au fost distruse numeroase clădiri, până și azi putem admira mozaici din găuri de gloanțe. Unii și-au pierdut persoanele dragi, alții sănătatea. Cu alte cuvinte, frumos nu a fost. Chiar dacă, până în prezent nu este totul clar despre acest război, unele mărturii și declarații sunt contradictorii, de uitat – nu-l uităm. De fapt, nu-l uităm nu pentru că discutăm des despre cele întâmplate, ci pentru că, periodic, în reportaje mai apare câte o știre despre veterani care așa și nu au primit locuințe. Alteori, partidele își amintesc de ei și încep a-i împărți, durează vreo trei-patru luni, mai puțin decât războiul militar de pe Nistru. La urma urmei, fiecare cu războiul lui, facem abstracție de faptul că de cele mai multe ori un război ți se dă în primire, nu-l alegi tu.
Este o expresie în engleză foarte des preluată și în limba română sau rusă: „The grass is always greener on the other side of the fence”. În traducere ar suna cam: „Întotdeauna iarba este mai verde de cealaltă parte a gardului”. Interesant, cum sunt bătăile de pe celălalt mal? Cum sunt palmele, mai puternice sau mai „abia te-am atins”, loviturile în cap duc la comoții sau cucui, de păr se trage ușor ca de „ce fel de iarbă”, de pe care mal?
Carolina Dutca este o tânără de 23 de ani, născută în orașul Bender din regiunea din stânga Nistrului. Prima oară am auzit de ea la vernisajul de artă contemporană de la Mezon. În cadrul proiectului respectiv, Carolina a ales să abordeze tema stereotipurilor pe care le au bărbații din țări ca Turcia sau Egipt față de femeile din statele din fosta Uniune Sovietică și invers.
În prezent, Carolina lucrează concomitent (cu oarecare pauze) asupra a trei proiecte. Această pornire de a fi mereu implicată în lucru, fie fotografie, video sau instalații, o înțelegi atunci când pornește a-ți explica parcursul ei educativ.
Carolina s-a născut și a învățat la Bender. Stabilitatea a durat fix până la gimnaziu. Școala a terminat-o la Moscova, a plecat singură, fiind câștigătoarea unui program special între regiunea din stânga Nistrului și Federația Rusă. După Moscova a urmat Sankt Petersburg și Facultatea de Management Industrial Internațional. A venit, a văzut, dar n-a durat mult. Și iarăși, Moscova. A locuit aici o perioadă, învățând la medicină. Greu, provocator, dar nu pe placul ei. Dar, să revenim. Așadar, Carolina a revenit în Transnistria și își continuă studiile la medicină, dar le abandonează din motive personale.
În momentul de față, ea locuiește în două orașe, Tiraspol și Bender, și învață la distanță la Facultatea de Foto-Jurnalism din Sankt Petersburg. Anume această facultate, din acest oraș îi satisface toate așteptările.
La un moment dat, am regretat că i-am adresat întrebarea vizavi de studii, pentru că m-am rătăcit între patru orașe, în schimb am înțeles-o mai bine.
Această adolescență plimbată prin patru orașe a învățat-o să se adapteze repede la schimbări, să aibă curajul de a aborda teme considerate delicate și să fie organizată. Experiența studiilor la medicină au făcut-o să fie disciplinată, să lucreze intens, să respecte deadline-urile și să studieze fiecare problemă în detaliu, fără a omite ceva important (numărul de electrocite) sau a lăsa ceva în plus (o mănușă în stomac).
A început să fotografieze cu 4 ani în urmă. Prietenul îi dăruise un aparat foto cu peliculă. După trei ani a trecut la digital. Călătoriile la Odessa după pelicule și pentru developare deveneau prea costisitoare.
Proiectul Places of Violence
Proiectul Places of Violence prezintă specificul violenței domestice în regiunea din stânga Nistrului. Carolina a decis să abordeze această temă după ce expresia „noiuschiya bol’ ”a căpătat pentru ea un sens mult mai larg.
La 18 ani, când i-a zis prietenului că vrea să se despartă de el, acesta a bătut-o. Strângând-o de gât, i-a traumat maxilarul. Deși au trecut 5 ani de atunci, își amintește destul de clar cele întâmplate, iar maxilarul, periodic, o doare. Acea durere „noiuscheya” chiar nu s-a limitat doar la fizic, ci a trecut și la psihic. Durerea fizică îi amintește că există o traumă la nivel psihologic, iar maxilarul „îi vorbește” de ea, oricât de ironic ar suna. În română noiuschaya bol’ s-ar traduce ca durere surdă. Interesant joc de cuvinte și iarăși destul de ironic, reiese că prin acest proiect durerea s-a făcut auzită.
Prima istorie a fost cea mai grea, deoarece era prima, dar era și groaznic. Soțul a încercat să o spânzure.
Încercam să nu intru în detalii… dacă va dori să deschidă paranteze – o va face.
Eu pot doar să le orientez, în mare parte erau monologuri.
Și dacă auzeam momente ce ar putea să le afecteze în viitor, nu le includeam în material.
Prin intermediul unor ONG-uri de profil, dar și cu ajutorul rețelelor de socializare, Carolina a stabilit legătura cu 7 femei și o persoană transgender care au acceptat să participe în acest proiect.
Inițial, planifica să fie un proiect fotografic, însoțit de text. Însă odată ce a început să discute cu aceste femei, a înțeles că vocea, intonația, pauzele nu pot fi redate prin text, e nevoie să vorbească chiar ele.
Astfel, câteva participante și-au dat acordul ca să fie publicată anume înregistrarea audio.
Fotografiile care însoțesc aceste mărturii nu sunt o prezentare grafică sau prin simboluri a conținutului, ci o reflectare a emoțiilor, stării autoarei după cele auzite. Mai mult, unele istorii prezentate în cadrul celor trei expoziții desfășurate în regiunea din stânga Nistrului au fost însoțite de instalații.
Deoarece trebuia să ascult în repetate rânduri aceleași înregistrări mi s-au format anumite asocieri, imagini proprii, emoții pe care am încercat să le redau prin instalații. Spre exemplu, în una din istorii partenerul a închis-o în baie, i-a dat o lamă și i-a zis să se sinucidă, pentru că el nu vrea să o facă, riscă să ajungă la închisoare. El o făcea în serios.
Tot el o bătea și după ce ea își pierdea cunoștința, îi turna apă rece peste cap, ea își revenea și el o bătea din nou.
Instalația reprezintă o căldare cu apă în care plutește fotografia eroinei, developată pe hârtie transparent, iar la fundul căldării este lama.
Iată așa, înconjurată de viață stătea cuminte un simbol al automutilării și suicidului.
Fragmente din mărturiile victimelor
„El a început să mă atingă, deși în cameră erau și alți oameni care dormeau. Era foarte insistent, eu la acel moment nu-mi doream nimic. Până la urmă el a făcut-o cu de-a sila, iar eu iese că m-am supus. (pauză) Acum deja înțeleg că trebuia să plec, să ies sau să mă opun, să nu mă resemnez să-i satisfac dorința aceasta… animalică.”
„Odată când m-a bătut aveam toată fața în sânge și părul încâlcit… El m-a pus în genunchi în fața oglinzii și îmi repeta: Acum tot crezi că ești frumoasă? Zi, ești frumoasă acum?”
„M-a dus în baie, mi-a dat lama și a zis să mă tai. A închis ușa și a zis ca în 5 minute să nu mai fiu.
— Eu trebuie să mă izbăvesc de tine. Să știu că tu undeva în pământ putrezești, iar eu să rămân cu copilul.
El mă lovea până îmi pierdeam cunoștința. Turna peste mine apă rece, îmi reveneam și el mă bătea din nou. Toate acestea se întâmplau de față cu mama lui. Ea niciodată nu mi-a luat apărarea.”
„El m-a lovit pentru că… nici nu știu cum să mă exprim… pentru că i-am împrumutat vecinului un pix. Când m-am întors, el m-a lovit. A zis că nu am dreptul să dau, împrumut nimic din casă fără acordul lui.
La început totul era bine, se comporta normal, după ce s-a născut fiul s-a schimbat radical. Mă bătea, mă trăgea de păr, striga că nu-i acord atenție, mă ocup doar de băiat, nu vreau să mă culc cu el, zicea că îl înșel, mi-a interzis să comunic cu mama…”
„Dacă ziceam ceva – rău, dacă tăceam – tot rău. Întotdeauna era rău. S-a ajuns până la asta că atunci când veneau copiii de la școală, deschizând ușa deodată întrebau – Tata este? Dacă nu, înseamnă că pot privi televizorul, asculta muzică… Dacă da, mergeau pe vârful degetelor, nimeni nu rostea un cuvânt.
Cel mai mult mă simt vinovată față de copii. Doar eu le-am ales așa tată?! Așa reiese…
Era ca o închisoare… în care, pur și simplu, trebuia să ne executăm sentința.
Ați privit filmul «În pat cu dușmanul»? Nu? Să priviți. Este exact viața mea.”
„El mă înșela. Când am găsit numărul ei de telefon am sunat-o și i-am zis cine sunt, că am patru copii… Când s-a întors acasă m-a bătut. Era pentru prima oară și m-a bătut tare. Am avut comoție cerebrală.
În timpul nașterii, medicii încercau să-mi salveze viața. Îmi ziceau: Respiră, Respiră, iar eu mă gândeam: De ce să respir… așa parcă e mai bine. Dar când mi-am amintit că am copii acasă, mi-am dorit mult să respir.”
Specificul celuilalt mal
# În regiunea din stânga Nistrului există doar câteva ONG-uri ce activează în domeniul prevenirii violenței asupra femeilor și protecției victimelor abuzului fizic în familii.
# În regiunea din stânga Nistrului există un singur adăpost pentru femeile victime ale violenței în familie.
În Republica Moldova sunt cel puțin 10.
# Pe 7 februarie, 2017, Președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat legea privind dezincriminarea violențelor domestice. Legea diminuează pedepsele pentru violențele comise în sânul familiei, comutând cei doi ani de închisoare prevăzuți până acum în simplă amendă, cu excepția cazurilor de violențe grave sau de recidivă.
Nu e un secret tendința de armonizare a cadrului legal transnistrean cu cel al Federației Ruse. De aici reiese că, cel mai probabil, nu va fi adoptată nicio lege privind protecția victimelor violenței în familie, ci, dimpotrivă, va urma dezincriminarea violenței în familie, declară Carolina Dutca.
În condițiile date, fraza atât de des întâlnită în mărturii, devenită aproape parte a folclorului contemporan „Iata când o să vă omoare, atunci și să veniți”, rostită de către polițiști, va căpăta un pic mai multă logică și sens, cel puțin din perspectivă legislativă.
Aici puteți vedea și celelalte proiecte ale Carolinei Dutca.
*Pe 13 și 14 aprilie, Carolina Dutca își va prezenta noul proiect Fem#IN
13 aprilie – 19:00, iHUB, Chișinău
14 aprilie – 18:00, Club #19, Tiraspol, Transnistria
