Peste un miliard de lei: Guvernul a aprobat repartizarea banilor pentru reparația drumurilor naționale și locale

guvern

Peste un miliard de lei vor fi alocați pentru pentru drumurile publice naționale în acest an. Astfel, cabinetul de miniștri a aprobat astăzi Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2018 și Programul de reparație periodică a drumurilor publice locale, comunale și străzi.

Conform Hotărârii Guvernului, finanțarea lucrărilor de renovare a drumurilor publice naționale se va efectua din contul mijloacelor fondului rutier, iar reparația periodică a drumurilor, din contul mijloacelor bugetului de stat.

Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, pentru drumurile publice naționale în acest an, conform Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier, sunt prevăzute circa 972 de milioane de lei.

Prin urmare, 822,8 milioane de lei din aceștia vor fi alocate pentru întreținerea și reparația drumurilor publice, dintre care 492 milioane de lei vor fi direcționate pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație în intravilanul localităților care sunt traversate de drumuri naționale.

Ceilalți bani vor fi utilizați pentru reconstrucția și reparația drumurilor publice naționale și a construcțiilor inginerești, executarea lucrărilor de proiectare, evaluarea drumurilor și procurarea terenurilor, cofinanțarea proiectului de construcție a drumului de ocolire a orașului Ungheni, achiziționarea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a vinietei electronice.

Realizarea prevederilor Programului de reparație periodică a drumurilor publice locale, comunale și străzi va permite îmbunătățirea calității infrastructurii drumurilor în 1242 de localități din țară. În total, sunt prevăzute 1,6 miliarde de lei.

„Programul de reparație periodică a drumurilor locale, comunale și străzi are ca scop îmbunătățirea condițiilor de circulație prin majoritatea localităților țării, ceea ce va conduce la îmbunătățirea schimburilor comerciale și a investițiilor productive, creșterea competitivității agenților economici și a mobilității forței de munca în localitățile rurale. Programul va fi finanțat din alocațiile suplimentare din bugetul de stat, în măsura acumulării mijloacelor financiare necesare prin intermediul Ministerului Economiei și Infrastructurii”, a subliniat Chiril Gaburici, în cadrul ședinței de Guvern.

Achiziția lucrărilor pentru fiecare raion și controlul calității executării lucrărilor va fi realizat de către Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, în conformitate cu prevederile legislației în domeniu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente