Moțiunea socialiștilor inițiată împotriva lui Chiril Gaburici a eșuat în Parlament

gaburici-parlament.jpg8_

La ședința de azi a Parlamentului s-a discutat cenzura simplă înaintată de Partidul Socialiștilor împotriva ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici. În cele din urmă, moțiunea a eșuat, nefiind susținută de majoritatea deputaților.

Din cei 51 de deputați prezenți în sală, nici unul dintre ei nu a susținut inițiativa.

Procedura de votare a moțiunii simple împotriva ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici a avut loc fără semnatarii acestei inițiative, asta după ce toți deputații din fracțiunea socialiștilor au părăsit sala plenului în timpul luării de cuvânt al lui Chiril Gaburici.

Prin urmare, moțiunea inițiată de socialiști a eșuat în Parlament

Vă amintim că, deputații socialiști au depus o moțiune simplă, joia trecută, împotriva ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici. Aleşii nu sunt mulțumiți de felul în care se dezvoltă domeniul de afaceri.

Potrivit socialistului Vasile Bolea, economia Republicii Moldova se află în acest moment într-o situație dezastruoasă, iar anul 2017 a devenit „anul eșecului economic pentru Moldova din cauza politicii de supra-impozitare și de tăiere a investiților capitale”.

 

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente