Aplică la Școală de Iarnă pentru Tinerii Antreprenori „Back in Business” și învață de la oameni de afaceri renumiți și experți în domeniu

antreprenori

Asociația Businessului European (EBA Moldova), Junior Chamber International Chișinău (JCI Chișinău) și Asociația Europeană a Tinerilor Antreprenori (YEBA) invită doritorii să participe la cea de a opta ediție a Școlii de Iarnă pentru Tinerii Antreprenori „Back in Business”.

Aceasta va avea loc în perioada 26-28 Februarie. Sunt invitați toți tinerii cu vârsta pînă la 35 de ani, care au inițiat o afacere sau care planifică să fie implicați în afaceri.

Young Entrepreneurs Winter School va invita cei mai buni experți în domeniu să vorbească despre cele mai importante aspectele în dezvoltarea afacerii, precum: management, finanțe, marketing, resurse umane, extindere și altele. Toți vorbitorii și agenda școlii de iarnă le puteți vizualiza aici. Cursurile vor avea loc trei zile consecutive (26-28 februarie 2018) de luni până miercuri, între orele 16.00-19.00, în încinta ASEM, blocul F.

De ce să participi la Young Entrepreneurs Winter School?

– Vei învăța de la cei mai renumiți oameni de afaceri și experți în domeniu care se vor axa pe aspectele practice, probleme, soluții și recomandări pentru tinerii antreprenori.
– Vei avea ocazia să adresezi întrebări și să descrii problemele cu care te confrunți la moment.
– Vei învăța să utilizezi cele mai noi instrumente folosite în gestionarea afacerii.
– Vei îmbunătăți major modul în care gândești despre idee și modelul de afacere.
– Vei face networking cu antreprenori.

Costurile de participare la școala de iarna vor fi acoperite de către organizatori. Selecția participanților va fi efectuată în bază de aplicări.

Formularul de aplicare pentru școala de iarnă în găsiți AICI. 

Termenul limită de aplicare este 23 februarie ora 23:59. Pentru alte detalii, vă rugăm să scrieți secretarului general JCI Chișinău la adresa: [email protected].

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente