(video) „Vocea Capitalei”. Cunoaște istoria Verei Mereuță, cea care te anunță când trebuie să cobori din troleibuz

Fără titlu

Fiecare chișinăuian a auzit vocea ei de sute de ori. Vera Mereuță este cea care ne atenționează când trebuie să coborâm din troleibuze, dar și să avem grijă să ne ținem de bare sau mânere pentru a evita traumele. „Vocea din troleibuz” este doar unul dintre proiectele ei. La 80 de ani, Vera Mereuță să poate mândri cu o carieră de actriță, crainică și pedagog.

După ce în Chișinău au fost procurate troleibuze noi, s-a pus problema anunțării stațiilor. Atunci, Regia transport (RTEC) a apelat la Academia de Arte cu care avuseseră deja o colaborare în timpul unui festival.

„Inițial, am pregătit un grup de studenți pentru acest lucru. M-am gândit că pe niște rute va anunța o voce de fată, pe altele, o voce de băiat. În timp ce lucram, eu ca pedagog, ei ca studenți, domnul responsabil m-a rugat să îl însoțesc până în cabinetul șefului RTEC. Atunci el mi-a zis, de ce nu aș face eu aceste anunțuri? M-am simțit ușor stingherită. Ditamai artistă emerită, profesor universitar, nu știam dacă mi-ar prinde bine să fac și acest lucru”, a povestit Vera Mereuță pentru 60plus.md.

La încurajarea soțului, redactor de profesie, Vera Mereuță a acceptat. Era un prilej perfect pentru a oferi o lecție publică de rostire corectă. „Înregistrările nu au durat mult. Eu, având deja suficientă experiență, am văzut textul, am înțeles ce am de spus și, evident, am știut cum trebuie să o spun, pentru ca urechea ascultătorului să reacționeze pozitiv”.

Merge zilnic cu troleibuzul. Dacă acum nu prea mai reacționează la vocea ei, la început acorda atenție fiecărui detaliu. „Eram foarte atentă cu auzul critic, să văd dacă nu cumva pe alocuri se putea mai bine. Uneori poate mi se părea că sună strident sau că nu am fost suficient de amabilă. Cu lumea trebuie să fii amabil, iar prin această voce trebuie să inspir încredere”.

Primii care i-au recunoscut vocea au fost studenții. „Chiar în prima zi după ce a fost instalat acest sistem, am venit la facultate și m-am salutat cu studenții mei, ca de obicei. Ei mi-au zis că deja s-au salutat o dată cu mine azi, în troleibuz. Dacă acum aceștia s-au mai obișnuit, la început mereu spuneau că, uite, vine „Vocea capitalei”.

De fiecare dată când apar rute sau stații noi, merge la înregistrări. Cea mai recentă înregistrare a fost pentru ruta 30, care ajunge până la aeroport.

Interviul integral îl găsiți pe 60plus.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente