Primarul în demisie al capitalei, Dorin Chirtoacă spune că lui Plahotniuc i „s-a pus pata” pe el din cauza a mai multor proiecte imobiliare, dar și că a fost împotriva liderului actual al PD să fie prim-ministru. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Important de la TV21.
„Din cauza a mai multor proiecte imobiliare”, a explicat Dorin Chirtoacă în cadrul emisiunii, enumerând mai multe exemple.
Primul exemplu dat de Chirtoacă este refuzul și faptul că primarul s-a împotrivit intenției lui Plahotniuc de a construi un hotel de 6 etaje în parcul central. În prezent, dosarul se află încă la Curtea Supremă.
(foto) Hotel sau Cafenea? Viitorul cafenelei „Guguță” din Parcul Central rămâne a fi incert
Un alt exemplu dat de Chirtoacă este că i-a pus bețe în roate lui Plahotniuc dându-i planurile peste cap în privința unor proiecte legate de parcul La Izvor. Potrivit primarului demisionar, Plahotniuc și-ar fi atribuit două insulele către Finpar Invest, companie despre care s-a scris în mai multe investigații că ar aparține liderului PDM.
„Dacă cineva îi spune nu, se distruge tot. Nu contează ce este, poate și pentru o măgălie de chibrit”, a explicat Chirtoacă.
Un al treilea obiectiv imobiliar pentru care Chirtoacă s-ar fi împotrivit iar Plahotniuc ar fi fost nemulțumit de asta este reconstrucția imobilului istoric din perimetrul străzilor Pușkin – Vlaicu-Pîrcălab – București. Potrivit lui Chirtoacă, potrivit proiectului inițial, trebuia să se permite construcția unei clădiri în curtea interioară acelui edificiu istoric fără a depăși înălțimea acesteia, iar Casa Științei, din exterior să fie renovată.
„Acum au demolat tot din interior și au lăsat doar fațada la cea de la București cu Pîrcălab”, a mai spus Chirtoacă.
Primarul în demisie a mai adăugat că nu a fost de acord cu cu candidatura lui Plahotniuc la funcția de prim-ministru la începutul anului 2016.
Atunci, candidatura actualului lider PD fusese susținută de toți deputații liberali, însă a fost respinsă în final de către președintele de atunci, Nicolae Timofti.