Sistemul de învățământ din Moldova va beneficia de implementarea continuă a reformelor vitale grație unei finanțări adiționale în valoare de 10 milioane de dolari SUA pentru proiectul Reforma educației, aprobat astăzi de Consiliul directorilor al Băncii Mondiale.

„Una dintre cele mai mari îngrijorări este decalajul dintre cererea pieței muncii și instruirea oferită în prezent de sistemului de învățământ din Moldova,” a declarat Anna Akhalkatsi, director de țară pentru Moldova, Banca Mondială.

Astfel, un număr considerabil de elevi, cadre didactice și directori de școli din Moldova vor beneficia de activități de instruire ample, furnizarea continuă de echipamente pentru laboratoare de științe și TIC, precum și formarea cadrelor didactice auxiliare în scopul promovării educației incluzive pentru elevii cu nevoi speciale și/sau dizabilități.

Proiectul Reforma educației vizează prioritățile țării de reducere a sărăciei și promovare a creșterii partajate, identificate în cadrul Diagnosticului sistematic de țară pentru Moldova, realizat în 2016 de Banca Mondială, și corespunde obiectivelor Strategiei Naționale de Dezvoltare Moldova 2020.

De la momentul aderării Republicii Moldova la Banca Mondială în 1992, peste 1 miliard de dolari SUA au fost alocați pentru aproximativ 60 de operațiuni în țară. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include 9 proiecte active, suma totală a angajamentelor constituind 341,5 milioane de dolari SUA.