Societatea civilă apelează la toți cetățenii de bună credință. „Semnați petiția „Stop distrugerii Nistrului”

13Tatarauca_Nistru_280810_14

Revoltaţi de consecinţele catastrofale şi negocierile netransparente în urma semnării Acordului privind funcţionarea Complexului Hidroenergetic Nistrean, mai mulți activiști civici au creat o petiție online, în care cer Guvernelor Republicii Moldova și Ucrainei stoparea negocierilor netransparente pe marginea Acordului sus-menționat.

Aici puteți și voi semna această petiție.

îngroziţi de faptul că alimentarea cu apă potabilă a 4 milioane de oameni este pusă în pericol de interesele unor oligarhi din Republica Moldova şi Ucraina,

alarmaţi de riscul apariţiei unui nou focar de conflict pe fluviul Nistru şi a unei relaţii tensionate cu Ucraina,

CHEAMĂ TOŢI CETĂŢENII DE BUNĂ CREDINŢĂ SĂ CEARĂ STOPAREA IMEDIATĂ A NEGOCIERILOR PE MARGINEA ACORDULUI PRIVIND FUNCŢIONAREA COMPLEXULUI HIDROENERGETIC NISTREAN !!!

Spunem STOP acestor negocieri obscure deoarece Acordul se negociază fără a ține cont de interesele populației afectate, fără existența studiilor de impact ecologic, social și economic, fără indicarea unor debite de apă minime necesare menținerii în viață a Nistrului, fără a ține cont de standardele de mediu ale Uniunii Europene, Tratatului Comunităţii Energetice şi ONU, dar cu riscul major de a lăsa fără apă potabilă aproximativ 4 milioane de oameni din Moldova și Ucraina. Costurile acestui dezastru sunt de ordinul miliardelor de dolari americani.

Prin urmare societatea civilă, cere Guvernului Moldovei și Ucrainei să stopeze aceste negocieri care omit intenționat normele Europene și care sunt în contradicție flagrantă cu interesele cetățenilor din Moldova și Ucraina, până nu se respectă următoarele cerințe minime:

Referința la Acordurile de Asociere ale Ucrainei și Moldovei cu Uniunea Europeană, la Tratatul Comunității Energetice, la cele 8 Directive de mediu din aceste documente relevante acestor negocieri și parcurgerea etapelor descrise în aceste Directive. Aceste directive se referă la evaluarea proiectelor cu impact transfrontalier, la impactul asupra calității apei destinate consumului uman, la răspunderea pentru daunele aduse mediului înconjurător, la impactul asupra păsărilor sălbatice, la consultarea publicului din țara afectată, la efectele anumitor planuri și programe asupra mediului.
Efectuarea unui studiu de impact asupra mediului, a unui studiu de impact social și a unui studiu de impact economic pe care-l va avea infrastructura existentă a nodului hidroelectric Nistrean (în special Centrala de Acumulare prin Pompaj şi Centrala Hidroelectrică II de la Nagoreanî/Naslavcea) și a Impactului Strategic de Mediu pentru cea planificată (cele 6 hidrocentrale noi). Pe parcursul petrecerii acestor studii negocierile trebuiesc stopate. Iar rezultatele acestor studii trebuie să servească drept bază de reluare a negocierilor;
Includerea obligatorie în proiectul de Acord negociat a unor prevederi cruciale precum: (a) Parametrii debitului de apă minim; (b) Parametrii debitelor ecologice (debite de primăvara) și pentru restul anului; (c) Сompensarea serviciilor ecosistemice pierdute (Principiul ONU “Poluatorul plătește”);
Decuplarea negocierii acestui Acord de alte probleme bilaterale care nu au legatura cu problema hidrocentralelor (așa numitul principiu „la pachet”);
Renunțarea părții ucrainene la ideea construcției cascadei de șase hidrocentrale în partea de sus a Nistrului și introducerea unui moratoriu pentru construcția unor obiecte noi în bazinul Nistrului până nu este diagnosticată starea întregului bazin al fluviului Nistru (din munții Carpați și pînă la vărsarea în Marea Neagră) și efectuarea tuturor procedurilor conform legislației europene;
Invitarea în formatul acestor negocieri în calitate de observatori a experților pe mediu din organizațiile internaționale de profil a ONU, Comisia Europeană şi Comunitatea Energetică;
Includerea în aceste negocieri în calitate de observatori a experţilor calificaţi pe probleme de mediu din cadrul societăţii civile a Moldovei şi Ucrainei. Consultarea versiunii finale a acestui Acord cu societatea civilă înainte de semnare.
Lansăm această petiție către populaţia Bazinului fluviului Nistru şi din afara ei, către liderii și membrii organizațiilor societății civile, către mediul academic, partidele politice, biserică, sindicate, autorități locale și centrale, mass media, din țară și din străinătate, să susțină această petiție ca un demers contra distrugerii Moldovei.

Neglijarea acestui demers cetățenesc va demonstra lipsa responsabilității din partea Guvernelor Moldovei şi Ucrainei, consecvenţa legată de aplicarea normelor europene, ignorarea faptului că acest Acord poate provoca o criză umanitară, depopularea acestei zone, criză alimentară, economie distrusă, presiuni şi costuri de sănătate imense, război.

Transmitem acest apel pe mai multe reţele de socializare, rugându-vă să-l difuzați la televizor, social media, în stradă și prin orice alt mijloc accesibil.

SEMNATARI:

Arcadie Barbăroşie

Ilyia Trombistky

Ion Efros

Victor Parlicov

Vitalie Sprânceană

Alecu Reniţă

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente