Recordurile premiilor Oscar: Cine sunt actorii și cineaștii care au câștigat cele mai multe premii

43498-xl

În fiecare an, ceremonia premiilor Oscar este urmărită de milioane de oameni. Toți ochii se îndreaptă către gala Academiei Americane de Film, care acordă anual trofeele pentru cele mai bune realizări în industria cinematografiei.

Din 1929 încoace, Premiile Oscar sunt cele mai importante premii din industrie, iar în tot acest timp au adunat numeroase recorduri. Să vedem, așadar, cine sunt actorii și cineaștii cu cele mai multe Oscaruri, dar și cele mai premiate filme, scrie historia.ro.

#1.Actrița cu cele mai multe premii Oscar: Katharine Hepburn

Katharine Hepburn, una dintre cele mai apreciate actrițe din Epoca de Aur a Hollywood-ului. A fost nominalizată la Oscar de 12 ori și a primit patru premii pentru cea mai bună actriță, pentru filmele Morning Glory, Guess Who’s Coming to Dinner, The Lion in Winter și On Golden Pond.

Femeia cu cele mai multe premii Oscar: Edith Head

Edith Head, creator de costume, a câștigat opt trofee Oscar pentru All About Eve, Sabrina, The Sting, The Facts of Life, Roman Holiday, A Place In The Sun, Samson and Delilah și The Heiress. A mai nominalizată pentru același premiu de 18 ori.

Cele mai multe nominalizări pentru cea mai bună actriță: Meryl Streep

Actrița Meryl Streep este considerată regina Oscarurilor: deține recordul pentru cele mai multe nominalizări la categoria cea mai bună actriță în rol principal/secundar – un total de 19, dintre care a câștigat până acum trei. A primit trofeul pentru Kramer vs. Kramer, Sophie’s Choice și The Iron Lady.

Filmul cu cele mai multe nominalizări

Clasicul All about Eve a doborât recordurile în 1950 când a fost nominalizat pentru 14 premii Oscar. Recordul a fost egalat în 1997 de către Titanic.

Recordul pentru cele mai multe premii Oscar: Walt Disney

Walt Disney este cineastul cu cele mai multe trofee Oscar:a primit, de-a lungul vieții, nu mai puțin de 26 de premii – 22 câștigate și 4 onorifice. El deține de asemenea recordul pentru persoana cu cele mai multe trofee câștigate în același an – patru.

Filmele cu cele mai multe premii câștigate

În istoria premiilor Oscar, trei filme au reușit să își adjudece 11 trofee:Ben Hur, Titanic și The Lord of the Rings:The Return of the King.

Cele mai mari eșecuri

În 2003, marele câștigător al galei Oscar a fost The Lord of the Rings, care a câștigat toate cele 11 premii la care a fost nominalizat. În trecut, două filme cu același număr de nominalizări – The turning point și The Color Purple – nu au câștigat nici măcar un trofeu, fiind considerate marii pierzători.

Regii Oscarurilor:It happened one night, One Flew Over the Cuckoo’s Nest, Silence of the lambs

Doar trei filme au câștigat ceea ce este cunoscut drept „Oscar’s Big Five” – adică premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun actor și cea mai bună actriță, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu. Este vorba de comedia It happened one night (1934), One Flew Over the Cuckoo’s Nest (1975) și Silence of the lambs (1991).

Regizorul cu cele mai multe premii: John Ford

Legendarul regizor John Ford a reușit să câștige de-a lungul carierei patru (din cinci nominalizări) trofee pentru cea mai bună regie, pentr filmele The Informer, The Grapes of Wrath, How Green Was My Valley și The Quiet Man.

Cel mai tânăr actor premiat: Tatum O’Neal

Tatum O’Neal a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar în 1973, la vârsta de 10 ani, devenind astfel cea mai tânără câștigătoare din istoria Oscarurilor. Doar o altă vedetă a primit un Oscar la o vârstă chiar și mai timpurie:Shirley Temple a primit un premiu onorific la vârsta de 6 ani.

Cel mai tânăr „Cel mai bun actor”:Adrien Brody

În 2002, Adrien Brody a primit premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din Pianistul, cu doar câteva zile înainte să împlinească 30 de ani.

Cea mai tânără „Cea mai bună actriță”:Marlee Matlin

Când a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță în 1986, pentru filmul Children of a Lesser God, Marlee Martin avea 21 de ani (și 218 zile). Recordul este cu atât mai impresionant cu cât era filmul de debut al lui Marlee – care a fost și prima femeie surdă care a câștigat premiul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente