Câmpul de compunere a posturilor are parte de primul update major după mai bine de un an de când Facebook a lansat fundalurile colorate. Se numeşte „Liste” şi face exact asta: permite utilizatorilor să creeze liste pe diverse subiecte.

Cu noua facilitate, utilizatorii pot crea în cadrul postărilor liste despre absolut orice, de la obiective personale, idei legate de job, restaurante preferate, locuri de petrecere a vacanţei, filme văzute în ultimul an, cărţi SF bune etc.

Utilizatorii pot alege opţiunile dorite de formatare a listelor. Pot opta pentru fundaluri colorate şi, de asemenea, pot include emoji-urile de rigoare.6-Hidden-Facbook-Tricks

Listele astfel de create pot fi preluate şi editate de prieteni. Aceştia pot adăuga sau elimina propriile intrări în lista respectivă, creându-se astfel un şir viral în care sute de prieteni pot invada newsfeed-ul cu lista de mâncăruri preferate.

Cu această nouă facilitate, Facebook urmăreşte să crească numărul postărilor personale ale utilizatorilor săi, încurajând mesaje cât mai diverse şi mai personale posibil. Această idee coincide cu anunţul făcut de Mark Zuckerberg la începutul anului, conform căruia Facebook se depărtează de ştiri pentru a reveni la conţinut personal.

Noua facilitate a început deja să fie implementată, urmând ca pe parcursul următoarelor săptămâni să fie disponibilă tuturor utilizatorilor, scrie digi24.ro.