Echipa #diez a avut o ocazie fericită să testeze, la magazinul Enter, cum funcționează cele mai populare gadgeturi din Moldova. Fiecăruia dintre noi i-a plăcut câteva dispozitive care ne-au stârnit emoții colorate și neobișnuite. Despre care sunt vorba aflați din impresiile, fotografiile și videoul de mai jos.

În ultimii ani, revoluția tehnologică ne-a influențat pe fiecare dintre noi, fie că suntem sau nu pasionați de gadgeturi, înțelegem foarte clar că acestea schimbă lumea și cursul informațiilor.

Practice şi faine, la modă şi omniprezente, utile și interesante, dispozitivele smart au devenit un stil de viaţă. De aceea, cu fiecare an apar pe piaţă tot mai multe modele care setează noi trenduri.

Echipa #diez și-a propus să testeze cele mai populare gadgeturi din Republica Moldova, să vadă cum funcționează acestea și cât de utile sunt în viața de zi cu zi.  Cei care ne-au ajutat și ne-au îndrumat au fost prietenii noștri de la magazinul Enter.

Multe dintre dispozitivele testate ne-au impresionat, altele mai puțin. Cu ce emoții am rămas după vizita noastră, ce impresii am avut și care sunt gadgeturile ce ne-au cucerit puteți urmări în materialul de mai jos:

1

Valeria Batereanu

#1. Mi-a plăcut tricicleta electrică „AIRWHEEL”, deoarece reprezintă o variantă modernă de călătorie la distanțe mici în raza unui oraș. În plus, e un gadget mega funny, destul de comod și simplu de manevrat. M-am învățat rapid să conduc acest dispozitiv, chiar dacă nu prietenesc cu mijloacele de transport, oricât de simple ar fi ele.

#2. Alt gadget care m-a impresionat a fost  FITBIT-ul. Brățări extrem bune și practice, dacă raportez la preț și calitate. E un lucru util, doar imaginați-vă cum un ceas de mână vă poate ușura viața. În afară de funcția lui de bază să arate ora, el indică și bătăile inimii, pulsul, pașii parcurși, mă notifică atunci când primesc mesaje pe mobilul meu. Dar cel mai important și util lucru pentru mine în acest ceas este funcția care mă ajută nemijlocit la monitorizarea regimului de somn. Uneori uit să dorm, alteori uit să mă trezesc, iar acest ceas este potrivit pentru așa situații. Iar cu ajutorul alarmei vibro mă pot trezi ușor, fără să am poftă de somn.

#3. Ochelarii VR de la Samsung mi-au plăcut enorm, deoarece pot „călători” și vedea lumea din alte perspective. Mie-mi place enorm de mult Universul, iar cu ajutorul acestui gadget, visul meu de a deveni cosmonaută s-a realizat. E o „jucărie” care mi-a oferit diverse emoții: zâmbete, panică, frică. Am avut ocazia să mă plimb cu barca pe un râu, să stau la masă cu o familie de eschimoși, să privesc în ochii unui dinozaur sau să pun mâna pe un elefant. Totul e posibil cu ochelarii VR, totul depinde de tine.

3

Liubomir Guțu

#1. Primul dispozitiv care m-a impresiont și pe care-l consider util, cel puțin pentru mine, este un gadget cu funcția de măsurare a calității apei,  Xiaomi PEN. Funcționează în felul următor. Îl introduc într-un pahar cu apă și în câteva secunde aflu cât de potabilă este apa pe care doresc s-o consum. Pe un mic ecran apare o cifră, iar aceasta poate fi descifrată cu ajutorul tabelului de pe cutie. De exemplu, de la 0 – 50 este apă cu puritate înaltă și până la 1000+ ceea ce înseamnă apă nepotabilă. Sănătatea mea contează.

#2. La Enter mi s-a îndeplinit una dintre cele mai vechi dorințe. Am încercat pentru prima oară, realitatea virtuală cu VR Glasses. De mai mult de trei ani nu aveam ocazia să testez, să simt acele emoții sincere pe care ți le oferă să le trăiești ochelarii VR. Am avut posibilitatea să explorez cosmosul, să văd Pământul în toată splendoarea sa. Am transpirat de parcă am depus un efort fizic consistent. Mi-aș dori un astfel de gadget în casa mea. Continui să visez.

#3. Sunt pasionat de muzică. Deseori ascult piesele preferate în căști. Mai nou, au apărut boxele bluetooth care au menirea să transforme oricare loc, într-un adevărat platou disco. Oriunde ne-am deplasa, împreună cu prietenii putem organiza o mini discotecă, chiar și în apă. Da, unele boxe pot „înota”, datorită protecției împotriva apei. JBL este un brand în care am încredere.

2

Elena Baranov

#1. Primul gadget pe care l-am testat la Enter a fost Mini-Segway Xiaomi.  E un fel de scuter autobalansabil, însă cu mai multe posibilități. Are funcția bluetooth care îmi permite să conduc Segway-ul la distanță ca pe un cățeluș de companie. Când temperaturile vor fi favorabile pentru plimbări, atunci acest gadget îmi va fi de mare folos.

#2.Boxele de la JBL sunt tare mi mi mi, ele tare, tareeeee mi-au placut. Intenționez sa-mi iau una sau două (pentru vreun cadou). La Enter sunt multe culori, fiecare își poate alege nuanța preferată. De exemplu, mie mi-a plăcut culoarea turcoaz.  Mai mult, muzica, în aceste boxe, se aude clar, fără zgomote și sunete distorsionate. Pentru mine e un gadget perfect.

#3. Cu ochelarii  (realitatea virtuală) m-am putut „deplasa” în toate colțurile lumii, acolo unde biletele de avion sunt super scumpe. Am vizitat Polul Nord, am fost spectatoarea unui meci NBA, iar cel mai tare m-a uimit să fiu atât de aproape de un dinozaur care mă privea în ochi (așa impresie am avut). Emoțiile sunt extraordinare. Tehnologiile avansează, permit ca oamenii să cunoască lucruri și locuri noi. Recomand acești ochelari celor care nu se tem de provocări și peripeții.

4

Dinu Bubulici

#1. Sunt pasionat de video și fotografii. În colecția mea de tehnică specializată îmi lipsește o dronă. La Enter am putut ține în mână o adevărat Filmează 4k,  poate zbura tocmai 30 de minute în cea mai bună calitate cunoscută în întreaga lume. Ușor se pilotează grație unui joystick ultra performant și unui ecran care permite vizualizarea celor filmate în timp real.

#2. Mi-am adus aminte de copilărie când mă plimbam cu o biciletă simplă. Acum am avut posibilitatea să testez o bicicletă electrică care nu are pedale, ci doar un buton accelerator.  Autonomia acumulatorului ține aproximativ 15 km. Pot o săptămână să mă deplasez de acasă la birou fără nicio grijă. Cu ușurință voi evita ambuteiajele atât dimineața, cât și seara.

8

Constantin Topală

#1. Sunt microbist, ador fotbalul și, totodată, iubesc să mă confrunt cu prietenii în FIFA. Evident că primul lucru pe care l-am testat este Xbox-ul și FIFA 2018. I-am învins pe toți colegii mei cu preferata mea echipa FC Barcelona. Din păcate, nu am acasă această consolă, de aceea, am beneficiat din plin de timpul petrecut la magazinul Enter.

#2. Încă un gadget care bucurat a fost scuterul autobalansabil de la Razor. Inițial am avut probleme cu echilibrarea corpului meu. Dar, cu ajutorul consultanților Enter am reușit, în doar câteva minute, să „călăresc” acestă minune ca un profesionist. Mi-a plăcut culoarea, designul și calitatea. Acest Razor te poate duce în orice direcție a orașului.

 

###

În perioada 12 februarie-15 martie, Enter dă start campaniei Love Season, în care vei beneficia de promoții și reduceri la dispozitivele pe care alegi drept cadou persoanei dragi.