„Choice not chance” a fost un eveniment de 8 zile, la care au participat 31 de tineri din 5 țări diferite. Proiectul a fost implementat de organizația „Baltic Regional Fund”, finanțat de Erasmus+. La eveniment au participat și câțiva tineri din Moldova.

Astfel, participanții au fost ajutați să își descopere punctele forte dar și să înțeleagă cum să se dezvolte știind mai multe despre sine. Prin urmare, în fiecare zi tinerii au avut parte de jocuri de cunoaștere, de consolidare a echipei și de dezvoltarea cunoștințelor lingvistice.

poza de grup

În una din zile, aceștia au fost vizitați de 2 persoane excepționale din Riga. Crista, o fată de 20 de ani care are o afacere profitabilă și care a încurajat tinerii să își urmeze visele din copilărie și să nu renunțe la ele. Iar cealaltă invitată a încurajat tinerii să-și dezvolte inteligența emoțională și să urmeze visurile din copilărie.

De asemenea, în fiecare seară tinerii au povestit câte puțin despre țările lor. În prima au fost prezentate bucatele tradiționale, iar participanții din Moldova au pregătit mămăliga cu brânză și friptură. După, au urmat seri despre arta locală, jocurile, dansul popular și muzica tradițională.

Într-un final tinerii au mărturisit că a fost un timp frumos de învățare dar și de distracție, iar timpul din Riga i-a ajutat să înțeleagă cât de multe suntem în stare să schimbăm, doar dacă credem în puterile noastre.