Spre deosebire de afacerile clasice, prezente fizic în cadrul unor magazine de prezentare sau în birouri, afacerile online se caracterizează printr-o interacțiune virtuală cu potențialii clienți. Resursele financiare economisite la plata chiriei sau a salariilor pot fi direcționate către îmbunătățirea prezenței în mediul online, atragerea unui număr mai mare de potențiali clienți și îmbunătățirea proceselor automate de vânzare.

Spre deosebire de acestea din urmă, afacerile prezente fizic plătesc chirii, salariați, utilități, ceea ce le împiedică să folosească aceste resurse financiare către atragerea unui număr mai mare de potențiali clienți. În același timp, afacerile online pot funcționa cu un număr minim de personal atunci când procesele automate de vânzare sunt implementate, iar spațiul alocat birourilor poate fi mult redus. De asemenea, procesele conexe afacerii, precum service-ul sau livrarea bunurilor achiziționate de către clienți pot fi externalizate, ceea ce înseamnă o altă economie de resurse financiare, scrie avocatnet.ro.

Pornind de la aceste diferențe amintite mai sus, strategia de dezvoltare a unei afaceri online are o serie de particularități:

#investiția inițială este minimă

#numărul de personal este mult mai redus, iar multe sarcini sunt preluate de către procesele automate de vânzare;

#spațiile necesare pot fi mai mici, iar locația poate fi aleasă cu o libertate mai mare, sacrificând o amplasare centrală pentru o economisire a resurselor financiare;

#livrarea produselor, dar și serviciile de service sau garanție pot fi la rândul lor externalizate.

Una dintre părerile des întâlnite atunci când este vorba despre stabilirea unei strategii de creștere a afacerii, se referă la resursele financiare necesare. În timp ce firmele care dispun de un buget consistent investesc sume importante în promovarea online, afacerile mici, debutante pot utiliza o altă strategie care le poate aduce rezultate extraordinare pe termen mediu și lung.

Afacerile mici, debutante pot aplica strategia de reducere a costurilor inutile și alocarea lor către acele departamente care necesită sprijin suplimentar. Tehnica este cunoscută sub numele de bootstrapping și presupune un control strict al cheltuielilor efectuate zi de zi de către societate. Prin urmare, economiile efectuate în privința chiriei pot fi direcționate către reclama online.

În loc să te concentrezi pe realizarea mai multor vânzări, ar trebui să te preocupi de creșterea ratei de conversie. Cu alte cuvinte, dacă doar zece clienți află de afacerea ta, iar patru dintre ei aleg să devină clienți, vei obține o rată de conversie de 40%. Chiar dacă numărul este mic, rata de conversie obținută este una foarte bună. Prin urmare, ceea ce va trebui să faci este să extinzi reclama la un număr mai mare de potențiali clienți și să urmărești menținerea unei rate de conversie ridicată.

Strategia ta de promovare online trebuie să țină cont de aceste trei etape:

#1. Afacerea ta online are nevoie de o audiență mare
Indiferent de ceea ce vinzi, promovarea afacerii online îți asigură accesul la o piață de desfacere potențială foarte mare. Prin urmare, pentru început, efortul tău trebuie să se concentreze pe construirea unei audiențe mari. Pentru a face acest lucru, va trebui să îți concentrezi atenția asupra clienților potențiali.

Realizează un portret robot al clientului ideal: ce vârstă are, care sunt așteptările lui de la produsele sau serviciile similare comercializate pe piață, care este frecvența achizițiilor, etc. Având aceste informații despre clientul tău vei cheltui bugetul de reclame disponibil în mod eficient, evitând să te adresezi altor categorii de persoane.

#2. Oferă întotdeauna doar informații de valoare clienților tăi
Află care sunt subiectele care îl interesează pe clientul tău și oferă-i periodic informațiile necesare. În acest fel, vei reuși să îi stârnești curiozitatea și să îl convingi să te urmărească constant.

Diversifică canalele de comunicare. În timp, vei descoperi că utilizarea unui singur canal de comunicare nu este foarte eficient, prin urmare ar trebui să îți diversifici mesajul și să îl transmiți prin intermediul mai multor platforme online: Google, Facebook, site-ul propriu, grupuri și forumuri de discuții, Linkedin, etc.

#3. Stabilește care este frecvența comunicării cu potențialii clienți
O altă cale prin care poți asigura creșterea afacerii tale în mediul online este frecvența. Cum îți poți convinge clienții să cumpere mai des produsele sau serviciile tale?

Dacă nu poți vinde mai des acelorași clienți, atunci încearcă să oferi produse complementare: dacă vinzi mobilier, oamenii nu vor avea niciun motiv să revină la tine mai des de câțiva ani, însă dacă vei vinde și decorațiuni interioare vei reuși să sporești valoarea unei comenzi sau să reduci termenul dintre două vânzări către același client.