(video) Voronin mulțumește PD-ului că i-a scăpat de datorii: Plahotniuc are gusturi bune

Președintele PCRM, Vladimir Voronin, le mulțumește democraților pentru faptul că au procurat fostul sediu al partidului. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii Important de la TVC21.

Voronin a menționat că acest sediu reprezenta o problemă pentru partid din cauza datoriilor care s-au acumulat.

„Îi felicit cu casă nouă cu ocazia a 21 de ani de la fondarea partidului. Le mulțumesc că au cumpărat acest sediu. Aceasta pentru noi a fost o salvare, că noi deja nu mai știam ce să mai facem, eram scufundați în acest credit și nu puteam ieși din aceste probleme. Le sunt foarte recunoscător. Sediul într-adevăr e super. Au făcut o reconstrucție foarte simpatică. Plahotniuc are gusturi bune”, a subliniat liderul PCRM.

În același context, sursa a ținut să sublinieze că PD a procurat sediul de la firma care a construit această clădire pentru PCRM.

„Noi nu am putut să ne onorăm obligațiunile față de această firmă. Nu e un secret. Clădirea stă de 8-9 ani de zile, deja începea să se ruineze”, a mai adăugat Voronin.

Amintim că,  democrații s-au mutat în casă nouă. Este vorba despre edificiul de pe str. Armenească 44/3, care în trecut a aparținut Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.

Totodată, precizăm că, jurnaliștii care vor trebui să aibă acces în sediu vor fi obligați să aibă nevoie de acreditare suplimentară. Iar la intrare, aceștia vor trebui să treacă printr-un sistem de securitate dublă. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente