Seminar gratuit. Află cum și de ce să fii prezent pe Facebook și Instagram de la Dumitru Talmazan

poza articol

Rețelele de socializare sunt indispensabile la ora actuală și reprezintă o modalitate inedită de a găsi potențiali clienți și de a rămâne în contact cu ei permanent. Pentru asta este esențial să fii prezent și să ai o pagină cât mai însuflețită atât pe Facebook cât și pe Instagram.

Dumitru Talmazan este omul care datorită aspirației sale de a exploata domeniul Social Media a reușit să obțină performanțe și realizări remarcabile. Astfel, în prezent este CEO și co-fondator la ASAP – digital team și coach la Talmazan Digital.

La întrebarea: „Cum și de ce să fii prezent pe Facebook și Instagram?’’, Dumitru vine să-ți răspundă în cadrul unui seminar gratuit, organizat la data de 28 februarie curent. Evenimentul va dura în jur de patru ore, timp în care vei afla cum să-ți faci un plan concret, dar și cum să te promovezi eficient pe Facebook. Tot aici, vei dobândi și sfaturi practice pe care să le implementezi imediat pentru a-ți crește vânzările prin Facebook și Instagram.

Seminarul va fi divizat în două părți cu o pauză de 15 min între ele. În prima parte vei afla care sunt noile reguli ale Paginilor de Facebook, impactul organic, primii pași în lucru cu Paginile ca să ai un profil bun, configurarea Paginii și anume ce înseamnă să ai o Pagină de Facebook, administrarea ei – cum și cât de des să creezi Content. Vei cunoaște despre relația dintre Facebook și Instagram, comunicarea prin mesaje pe Pagină, Instagram Business Profil, noile tendințe (instrumente și tehnici) dar și care sunt statisticile Paginii.

A două parte a seminarului este predestinată pentru reclame Facebook, primii pași în lucru cu ele, cum să cumperi aceste reclame, formatele existente, poziționarea lor, reclama Storie, alegerea audienței și măsurarea performanțelor reclamelor, dar și cât costă reclama pe Facebook.

Și nu în ultimul rând, te vei alege cu sfaturi utile pentru publicitate pe care să le aplici personal.

Evenimentul se va desfășura între orele 17.30 și 21.00 în incinta Hotelului Radisson Blu Leogrand din capitală. Pentru a participa la seminar, înregistrează-te gratuit aici.

Evadează din lumea online și vino să discuți offline despre oportunitățile pe care ți le oferă rețelele de socializare!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente