Ești pasionat de voluntariat? Participă în cadrul proiectului T.I.M.P și ajută la dezvoltarea comunitară din Republica Moldova

T.I.M.P banner

Fundația pentru Educația Non-Formală în parteneriat cu Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico” și Centrul Republican al Voluntarilor anunță concurs de selectare a participanților în cadrul proiectului „T.I.M.P (Tineri Informare Motivare Participare)”, lansat cu suportul financiar al Solidarity Fund PL în Republica Moldova, în cadrul Programului de Granturi „ВЗЛЁТ” 2018. 

Proiectul urmează a fi desfășurat în perioada februarie-aprilie 2018 şi are ca scop creșterea gradului de implicare și participare a tinerilor la dezvoltarea comunitară în Republica Moldova. Astfel, vor fi instruiți 15 lucrători de tineret, coordonatori de voluntari, specialiști de tineret orășenești și raionali precum și reprezentanți ai Centrelor de Resurse pentru Tineri, care au atins majoratul, de pe întreg teritoriul țării.

Etapele proiectului:

I. Cursul de instruire (3 module cu tematica):

• Activism civic;
• Voluntariat – aspecte legislative teoretice și practice;
• Instrumente și strategii practice de lucru cu tinerii.

II. Follow-up:

• multiplicarea informației prin 1 training organizat cu tinerii la nivel local (perioada estimată a evenimentului 26 februarie-15 martie 2018);
• desfășura o activitate de voluntariat civic, la nivel local, selectată împreună cu tinerii voluntari (15 martie – 31 martie 2018);

III. „Gala Bunelor Practici” (4 aprilie 2018).

Pentru aplicare, vă rugăm să expediați CV-ul și Scrisoarea de motivare (stipulați numărul de voluntari pe care i-ați coordonat și 3 activități civice la care ați luat parte), până la data de 19 februarie 2018 pe adresa: [email protected] . Doar persoanele selectate, vor fi contactate.

T.I.M.P banner

Proiectul „T.I.M.P (Tineri Informare Motivare Participare)” este implementat de către Fundația pentru Educația Non-Formală în parteneriat cu Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico” și Centrul Republican al Voluntarilor, cu suportul financiar al Solidarity Fund PL în Republica Moldova, în cadrul Programului de Granturi „ВЗЛЁТ” 2018.

Pentru detalii puteţi să contactaţi coordonatorul de proiect: Bezărău Ana la următorul e-mail: [email protected]

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente