(foto) S-a născut în Dubăsari, iar acum pictează în Veneția. Artistul Alexandru Ciobanu: „Arta – e artă pretutindeni”

iPiccy-collage

Alexandru Ciobanu, este un tânăr originar din Dubăsari, Moldova. La vârsta de patru ani s-a mutat cu întreaga familie în orașul Cahul. Acolo și-a început drumul său spre lumea picturii. În prezent, tânărul este stabilit în Veneția, acolo unde își continuă viața de artist. În materialul de mai jos vă propunem să cunoașteți această personalitate, să vedeți ce înseamnă viață de artist, cum e să faci pictură în Veneția, dar și alte lucruri interesante despre Alexandru.

Anul trecut a finalizat studiile la școala Academia de Arte Plastice din Veneția, specialitatea „pictură-restaurare”. Momentan colaborează cu studioul de producție a măștilor venețiene și costumelor istorice. Efectuează decorul scenic pentru Balul Casanova, care se desfășoară în cadrul Festivalului Venețian. De asemenea, Alexandru a participat la re-crearea lucrării lui Sol LeWitt, Wall # 343 A, B, C, D, E, F, în patru expoziții din orașele italiene.

„Tatăl meu a fost acel, care m-a luat de mână și m-a dus la școala de pictură”

Despre începutul acestui drum lung, Alexandru ne spune că, de fapt, cel care i-a descoperit talentul a fost tatăl său.

Inițial, tatăl meu a fost acel, care a văzut tendințele, m-a luat de mână și m-a dus la școala de pictură.

22228557_1855262894804389_2461784583959362665_n
DSC oil on canvas 90X100cm

Primele studii în domeniul picturii Alexandru le-a făcut la Școala de Arte Plastice din orașul Cahul.

Cu părere de rău, nu am continuat studiile în acest domeniu, am ales profilul informatică-matematică și am făcut studii medii de specialitate, după care am continuat același profil la Universitatea de Stat din Cahul. Însă după un an de studii la universitate, mi s-a făcut o propunere de lucru la școala de arte, în care am studiat cândva, unde am și predat 3 ani ulterior, abandonând studiile universitare.

„Termenul de „Pictor” e pe cale de dispariție”

Alexandru ne mărturisește că doar atunci când a ajuns să fie și el în calitate de profesor a înțeles importanța studiilor în domeniul artelor.

Numai în procesul de predare la școală, am conștientizat nevoia de a continua studiile în direcția artei. Cu ajutorul părinților mi s-a oferit posibilitatea de a studia la Veneția. În așa mod am terminat cursul de pictură-restaurare în Academia de Arte Plastice la Veneția.

DSC_2561

Totuși, dacă este important sau nu pentru un pictor să facă studii, Alexandru ne spune că fiecare este în dreptul de a decide singur.

Momentan termenul de „Pictor” e pe cale de dispariție: acesta a rămas doar în instituțiile de învățământ, în afara ei acum este termenul de „Artist” – persoana care indiferent de ce face, cum face  și din ce face – e important să creează artă.

Lucrări surrealiste, realizate pe spontaneitatea imaginației, cu elemente iraționale

Lucrările lui Alexandru sunt făcute în stil surrealist (curent artistic și literar de avangardă care proclamă o libertate totală de expresie), realizat pe spontaneitatea imaginației, cu elemente iraționale.

Îmi place, când lucrările mele provoacă zâmbete, indiferent de subiectul lor. Nu exclud nimic, dar sunt motive neplăcute de pictat, ocolesc motivele triste, tragice.

Totodată, Alexandru ne spune că nu are o preferință la culori, deoarece fiecare lucrare are atmosfera și subiectul ei. Referitor la nivelul de complicitate a realizării lucrărilor, tânărul ne spune că acesta este în strânsă legătură cu dispoziția pictorului.

14724392_1662998387364175_9051210108768528883_n eLisapeta oil on canvas 60x80cm

Dificultățile pot apărea nu din subiecte sau detalii, dar din dispoziția de a picta. Dacă ești dispus și motivat, totul îți reușește bine.”

Oriunde s-ar afla, când analizează sau gândește niște idei, Alexandru ne spune că îl ajunge inspirația. El o găsește pretutindeni.

A rămas în Veneția pentru posibilități, dar s-a gândit și nu odată să revină în Moldova

De cealaltă parte, ca și în oricare alt domeniu, mai cu seamă în cel al artelor, există și partea problematică. Cel mai coplicat moment în viața unui pictor este instabilitatea veniturilor din pictură. Alexandru ne spune că s-a gândit și nu odată să revină în Moldova, totuși a ales Veneția pentru posibilitățile pe care i le oferă aceasta.

Am rămas aici pentru posibilitățile pe care le oferă Veneția pentru colaborări în diverse proiecte.

DSC_0022

L-am întrebat în acest context dacă există vreo diferență dintre modul în care se face pictura în Italia față de Moldova și dacă soarta sa de pictor ar fi fost aceeași dacă ar fi rămas acasă.

Nu fac diferență: arta – e artă pretutindeni. Cred că indiferent unde m-aș afla, mai devreme sau mai târziu, oricum aș ajunge la punctul X.

Are un vis, să se realizeze nu numai ca pictor, dar și ca profesor. Iar pentru toți tinerii care se văd pictori sau îți doresc să facă acest lucru, are un singur mesaj: „Just do it

Creațiile lui Alexandru le puteți găsi pe rețelele de socializare precum Facebook sau Instragram. De asemenea, a lansat și o aplicație personală pentru android și apple, acestea anunță toate noutățile: lucrări noi, expoziții și altele.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente