„Fiți sinceri în scrisoarea de motivare”. Studenții moldoveni de la SSE Riga vă oferă sfaturi pentru admitere

21106832_1371191452949705_2560336288299415921_n

„Experiența SSER este una mobilizatoare și interesantă în același timp”, ne spunea Sorina, una dintre studentele care-și împărtășește experiența academică câștigată la Stockholm School of Economics în Riga, Letonia, în cadrul proiectului Universitatea #diez. SSE este una dintre universitățile lidere de business și economie din Europa, iar pe 12 februarie invită toți tinerii interesați de acest program la o sesiune de informare. Aici vor fi prezenți studenți moldoveni care învață la SSE Riga și cu care puteți interacționa pe toată durata evenimentului.

Evenimentul va avea loc luni, 12 februarie, ora 15.00, la Biblioteca municipală „Bogdan Petriceicu Hașdeu” (mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 148.). Prezentarea va fi în limba engleză, iar intrarea este liberă.

Conform ratingului creat de Financial Times în 2017, SSE Riga ocupă primul loc în regiunea Baltică/Nordică printre universitățile de business. Programul cuprinde trei ani de instruire, cu posibilitatea de specializare în ultimul an, în două din următoarele domenii: Antreprenoriat, Marketing, Finanțe și Economie. Studenții din anul 1 și 2 trebuie să completeze câte un stagiu de practică de patru-cinci și, respectiv, șase-opt săptămâni.

Grantul oferit de universitate, în valoare de 24.000 de euro, acoperă atât taxa de școlarizare pentru toți cei trei ani de instruire, cât și cazarea în căminul universității.

Criteriile de eligibilitate:

#1. Candidații trebuie să absolvească studiile liceale până în iulie 2018.

#2. Nota minimă la matematică şi limba engleză: 7 din 10.

#3. Experienţa unui an universitar va fi considerată drept avantaj.

Procesul de admitere:

8 aprilie 2018 – termenul limită pentru aplicarea online;

22 aprilie 2018 – examenul de admitere (limba engleză, matematică și aptitudini logice);

8-22 mai 2018 – candidații care au trecut cu succes examenul de admitere vor fi invitați la interviuri.

Decizia finală: 26 mai 2018 – lista studenților admiși va fi publicată pe site-ul universității.

Începutul anului academic: 21 august 2018.

Câteva recomandări din partea studenților actuali:

#1. fiți informați atât despre universitate, valorile ei, cât și despre organizațiile și oportunitățile pe care SSE Riga le oferă;

#2. fiți cât se poate de sinceri în scrisoarea de motivare;

#3. rezolvați exemplele de teste de admitere disponibile pe site-ul universității, acestea fiind similare testului propriu-zis;

#4. veniți pregătiți de interviu; resursele disponibile online (tutoriale) vă pot mări șansele de succes;

#5. începeți colectarea documentelor necesare din timp, fără a lăsa totul pe ultima săptămână (în special scrisoarea de motivare).

Pentru detalii: [email protected], country manager pentru Moldova. Mai multe detalii despre eveniment puteți citi AICI.

Într-un articol anterior, Sorina Solonaru ne povestea despre profesorii pe care i-a avut în primul semestru și ce metode de predare aplică aceștia la ore.

Anterior, mai mulți studenți care au avut parte de această experiență și-au împărtășit impresiile în cadrul unui vox pe #diez.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente