La Teatrul Național Mihai Eminescu vă așteaptă o premieră, care valorifică percepția generală asupra lumii în toată complexitatea ei. „Balamucul vesel” va fi prezentat publicului în data de 20 și 21 ianuarie, începând cu ora 18:00. 

„Balamucul vesel” – Undeva, într-o cetate  aflată de veacuri în calea răutăţilor, se întâmplă lucruri ciudate şi aparent fără sens: viaţa părea cenuşie, mahmură, majoritatea locuitorilor împăcându-se cu o asemenea stare de lucruri. Şi atunci pe Conducătorul Revoltei Permanente, înconjurat de stoluri gălăgioase de consilieri şi gardieni, îl trăsneşte ideea că pentru a câştiga şi mai mult iubirea maselor, e nevoie de mister, de un Erou sacrificabi.

Împotriva legilor firii, Lupii se înfrăţesc cu Mieii, Caprele şi Verzele joacă torontoiul. Din peisaj nu lipseşte Securitatea care, după nărav, dar şi la sugestia sfetnicilor de peste câteva hotare, fură ideea „nobilă” distribuind în rolurile centrale propriii actori silitori să-şi ia mai departe solda, dijma, tainu.

Valori eterne, precepte şi noţiuni sacre metamorfozează, ca sub bagheta iluzionistului, în minciuni, amăgiri, deşertăciuni. Mizând pe arhetipuri proiectate în contemporan, piesa se axează pe refuzul oamenilor de a mai crede în basme şi de a se lăsa păcăliţi – a câta oară?!- de potentaţii vremii.