Medicamentele care conţin ibuprofen sunt indicate pentru a diminua durerile şi inflamaţiile, precum şi febra. Un studiu recent arată că, folosită perioade lungi de timp şi în doză maximă admisă, această substanţă activă riscă să afecteze fertilitatea masculină. 

Ibuprofenul, un antiinflamator nesterioidian are un impact negativ asupra testiculelor bărbaţilor ţineri, potrivit unui studiu recent. În doze obişnuite, ibuprofenu produce în organismul bărbaţilor modificări hormonale care provoacă riscul unei fertilităţi scăzute, potrivit aceleiaşi surse.

Contactat de CNN, purtătorul de cuvânt al Asocieţiei Producătorilor de Medicamente din SUA, Mike Tringale, a declarat că organizaţia susţine orice demers care duce la creşterea gradului de siguranţă al medicamentelor eliberate fără prescripţie şi la mai buna educare a consumatorului de OTC. „Siguranţa şi eficacitatea medicamentelor care conţin ibuprofen a fost bine documentată şi dovedită pe parcursul zecilor de ani în urma studiilor şi a folosirii lor pe piaţă“, a adăugat acesta.

Noua cercetare este o continuare a unui studiu început pe femeile însărcinate, a explicat Bernard Jégou, coautor şi director al Institute of Research in Environmental and Occupational Health din Franţa.Jégou şi echipa sa, formată din cercetători francezi şi danezi, au studiat efectele asupra sănătăţii femeilor însărcinate care iau pastile banale pentru reducerea durerii precum aspirina şi paracetamolul, dar şi ibuprofen. Studiul a arătat că aceste medicamente afectează testiculele viitorilor copii băieţi.

Efect antiandrogenic

Testiculele nu doar că produc spermă, dar şi testosteron – un hormon sexual esenţial – iar aceste medicamente se pare că au un efect antiandrogenic, a explicat David M. Kristensen, coautor al studiului şi cercetător senior al departamentului de Neurologie al Spitalului Universitar din Copenhaga.

Totodată, creşte riscul ca viitorii bebeluşi să vină pe lume cu malformaţii congenitale, a adăugat acesta. El a sfătuit femeile înscărcinate să întrebe furnizorul de servicii de sănătate înainte de a lua  pastile care conţin substanţele active menţionate mai sus.

Ibuprofenul este folosit de atleţi înainte de olimpiade pentru a înlătura durerea, a argumentat Jégou. Afectează acest obicei sănătatea lor?

Echipa de cercetători a recrutat 31 de voluntari cu vârste între 18 şi 35 de ani. Dintre aceştia 14 au luat doze zilnice de ibuprofen pe care mulţi profesionişti şi atleţi amatori le iau, respectiv 600 de miligrame de două ori pe zi – 1.200 de miligrame pe zi este doza maximă admisă înscrisă în prospectul medicamentelor care conţin această substanţă activă, în timp ce 17 voluntari au luat un placebo.

La cei care au luat ibuprofen timp de 14 zile s-a observant că hormonul luteinizant – secretat de glanda pituitară şi care stimulează testiculele să producă testesteron –  a devenit controlat de nivelul de ibuprofen din sânge. În acelaşi timp, nivelul de testosteron a fost mai mic, semn al disfuncţiei testiculare. Dezechilibrul hormonal produce hipogonadism, condiţie asociată cu infertilitatea, depresia şi riscul de boli cardiovasculare.

Pentru un grup mic de participanţi la studiu, care au utilizat ibuprofen o perioadă scurtă de timp, efectele sunt reversibile, a dat asigurări Jégou. Oricum, nu se ştie dacă efectele pe termen lung ale utilizării ibuprofenului sunt reversibile, a adăugat acesta.